Geo Dumitrescu - Poem de viligiatură

Astăzi am să scriu pe coala nopţii
un poem gândit într-o altă viaţă.
Ca niciodată şi ca întotdeauna
va fi vorba despre dragoste şi despre dimineaţă.

Era o dimineaţă de august aceea,
şi mă durea capul, simţeam undeva o rană
şi aveam o insistentă senzaţie de minus.
Ce frumos începuseşi dragoste sărmană!

Îmi aduc aminte de dinţii ei.
Erau galbeni şi aveau ceva din perfecţiunea unui ştiulete de porumb.

Şoldurile erau vagi
şi sânul abia cât un bumb.

Era tot o dimineaţă de august aceea
Când sărutările noastre au devenit comune ca nişte bani
Ei, dar cât te poţi iubi cu o fată
Care e ţărancă şi n-are decât paisprezece ani!