Mihail Eminescu - Doină, doiniţă!

Doină, doiniţă!
Şapte-oţele-adu din stele,
Munţii cînte tot a jele,
Vin duşmanii ţării mele;
Vin duşmanii, vin în turme,
Calce-li pustia-n urme.

Doină, doiniţă!
Piso, rivă înspumată,
Face-mi-te-ai lată, lată
Şi la valuri turburată,
Să nu-i laşi ca să mai vie,
Foametea din urmă-i mîie,
Holera calea li ţie.

Doină, doinită!
Sai, copil de voinicariu,
Cinge-ţi trupul cu armariu,
Sufletul cu vitezie;
Cinge-i murgului spinarea
Să-ţi discînte depărtarea
Cît e-n Pisa dealu mare.
Doină, doiniţă!

Şi la Pisa-nfigeţi calul,
Nu-i lăsa să treacă malul,
Stai ca stînca, stai ca valul
Şi, de-ar trece, moartea-i sece,
Luptă-te ca doisprezece,
Stînca stă, iar apa trece.
[1866]



Mihai Eminescu, Doină, doiniţă!, 1866, text inedit reprodus după Poezii inedite ediţia Petru Creţia, Manuscriptum, 1991, nr. 82, anul XXI