Tristan Tzara - Cântecul logodnicei

Iubitul meu pătrunde pustia
Înlătură gâfâind nisipul fierbinte
În stânca vânătă din suflet
Simt cum i se încleștară ghearele arsurii*

O, iubitul meu, în rugăciune prinde-ți mâinile
Ascultă cum zbârnâie sfârșitul în urechi
Așteaptă să-ți curgă sângele din înserarea gurii
Și amintirile să-ți roadă trupul
Amintirile cu miros intim de culcușuri vechi

În plânsete de după-amiază ți s-a sfârșit lumina gurii
Umbra pădurii vibrează
Îmi întind poteca durerii tale, păpușă**
Și am pe inimă atât de frumoase pete***
Cu margini de rană ca rochiile de fete
În curcubeie de cenușă

*

Floarea felinarului a veștejit
Și-a frânt tulpina în umezeala întunericului
Luna și-a închis deasupra norilor lumina
Ca inima stareței în vechimea unui schit

Și eu te-am închis în noaptea cimitirului
Unde zboară păsări de fier
Plăpândă dragoste ruptă-n tăcere dintr-o lespede de crin sfios
Pomii sunt crizanteme de ger
Și tu ai înghețat în cer lângă un cântec frumos.


*Simt cum i se încleștează ghearele arsurii (var.)
**Îmi întind inima durerii tale, păpușă (var.)
***Și pe inimă am atât de frumoasă pete (var.)