Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Gellu Naum - Iubire imensă


Mihail Eminescu - Am pus sofa la fereastră


Am pus sofa la fereastă ­
Luna trece blondă-tristă,
Stele curg strălucitoare ­
Mândra capu-n mâni şi-ascunde.

Şi-apoi şi-l ascunde-n perini,
Într-un colţ al sofei roşii;
Aurul moale se desface,
Curge pe grumazul alb.

Şi de ce-şi ascunde faţa
Dulce, jună, fericită, ­
Oh, ar vrea să râdă de bucurie
Fără ca s-o văd şi eu.

Luna-n patul ei de nouri
Albi, s-ascunde să se culce,
Păru-n cap eu i-l încaier
Şi-i sărut mânuţa dulce.

Stele curg încet la vale,
Aerul moale scânteiază
Şi ea ochii plini de lacrimi
Şi-i închide şi visează.

De-umăr alb îmi razim fruntea,
Zic puţin şi mult privesc,
Inima în mine creşte
De un dor supraceresc.

Tremură talia dulce
Strâns de braţul meu cuprinsă,
Ea se apără,-mi cuprinde
Gâtul ­ mă sărută, râde.

Şi nimica nu mai zice.
E atât de fericită ­
Sunt atât de fericit!
Luna trece liniştită.


Mihail Eminescu - Stelele-n cer


Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.

După un semn
Clătind catargele,
Tremură largele
Vase de lemn;

Nişte cetăţi
Plutind pe marile
Şi mişcătoarele
Pustietăţi.

Stol de cocori
Apucă-ntinsele
Şi necuprinsele
Drumuri de nori.

Zboară ce pot
Şi-a lor întrecere,
Vecinică trecere ­
Asta e tot…

Floare de crâng,
Astfel vieţile
Şi tinereţile
Trec şi se stâng.

Orice noroc
Şi-ntinde-aripele
Gonit de clipele
Stării pe loc.

Până nu mor,
Pleacă-te, îngere,
La trista-mi plângere
Plină de-amor.

Nu e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?

Mihail Eminescu - Cărţile


Shakespeare! adesea te gândesc cu jale,
Prieten blând al sufletului meu;
Izvorul plin al cânturilor tale
Îmi sare-n gând şi le repet mereu.
Atât de crud eşti tu, ş-atât de moale,
Furtună-i azi şi linu-i glasul tău;
Ca Dumnezeu te-arăţi în mii de feţe
Şi-nveţi un ev cum poate să te-nveţe.

De-aş fi trăit când tu trăiai, pe tine
Te-aş fi iubit atât ­ cât te iubesc?
Căci tot ce simt, de este rău sau bine,
­ Destul că simt ­ tot ţie-ţi mulţumesc.
Tu mi-ai deschis a ochilor lumine,

M-ai învăţat ca lumea s-o citesc,
Greşind cu tine chiar, iubesc greşala:
S-aduc cu tine mi-este toată fala.

Cu tine da… căci eu am trei izvoară
Din care toată mintea mi-o culeg:
Cu-a ta zâmbire, dulce, lină, clară
A lumii visuri eu ca flori le leg;
Mai am pe-un înţelept… cu-acela iară
Problema morţii lumii o dezleg;
Ş-apoi mai am cu totul pentru mine
Un alt maestru, care viu mă ţine…

Dar despre-acela, ah, nici vorbă nu e.
El e modest şi totuşi foarte mare.
Să tacă el, să doarmă ori să-mi spuie
La nebunii ­ tot înţelept îmi pare.
Şi vezi, pe-acesta nu-l spun nimănuie.
Nici el nu vrea să-l ştie orişicare,
Căci el vrea numai să-mi adoarmă-n braţă
Şi decât tine mult mai mult mă-nvaţă!


Mihail Eminescu - Ah, Mierea Buzei Tale


Ah, mierea buzei tale am gustat-o,
A buzei tale coapte, amorul meu;
Zăpada sânului eu am furat-o,
De ea mi-am răcorit suflarea eu;
Ah, unde eşti, demonico, curato,
Ah, unde eşti să mor la sânul tău!

Ce sunt eu azi? ­ o frunză, o nimică.
Şi-mi pare că am fost un împărat;
Simţirea care sufletu-mi despică
E ca şi când o lume mi-a furat;
Ah, mierea buzei tale, păsărică,
Am nebunit de când o am gustat!

Ah, cum nu eşti, să-ţi mistuiesc viaţa,
Să-ţi beau tot sufletul din gura ta,
Să-ţi sorb lumina pân- ce-or fi de gheaţă
Frumoşii-ţi ochi ­ să-ţi devastez aşa
Tot ce tu ai frumos… o, mă învaţă
Să te ucid cu respirarea mea!

Să murim amândoi… La ce trăiesc eu,
La ce trăieşti tu pe a lumii spume?
Sărmane inimi închegate-n vreme,
Sărmane patimi aruncate-n lume;
Ah, să murim, nu plânge, nu te teme.
Că undeva s-afla al nostru nume!

Încet, încet … să ne culcăm în raclă,
Încet de pe pământ ne-om furişa.
O, stinge a privirei tale faclă,
Închide ochii tăi… aşa, aşa;
Ce bine e să dormi adânc în raclă,
Să dormi adânc, să nu mai ştii ceva.

Iubito, vremea-n loc să steie,
Să stingă universu-ntreg în noi:
O rază încă, încă o scânteie,
Ş-apoi dispare tot… ş-apoi, ş-apoi
Simt încă gândul tău iubit, femeie,
Ş-apoi nu vom mai fi nimic… noi doi.

Mihail Eminescu - Albumul


Albumul? Bal mascat cu lume multă,
În care toţi pe sus îşi poartă nasul,
Disimulându-şi mutra, gândul, glasul…
Cu toţi vorbesc şi nimeni nu ascultă.

Şi eu intrai. Mă vezi rărindu-mi pasul.
Un vers încerc cu pana mea incultă.
Pe masa ta aşez o foaie smultă,
Ce de când e nici n-a visat Parnasul.

Spre-a-ţi aminti trecutele petreceri,
Condeiu-n mână tu mi-l pui cu silă.
De la oricine-un snop de paie seceri,

Apoi te uiţi râzând la câte-o filă:
Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri,
Privind în vrav prostia imobilă.

Mihail Eminescu - Vis




Ce vis ciudat avui, dar visuri
Sunt ale somnului făpturi:
A nopţii minte le scorneşte,
Le spun a nopţii negre guri.

Pluteam pe-un râu. Sclipiri bolnave
Fantastic trec din val în val,
În urmă-mi noaptea de dumbrave,
Nainte-mi domul cel regal.

Căci pe o insulă în farmec
Se nalţă negre, sfinte bolţi,
Şi luna murii lungi albeşte,
Cu umbră împle orice colţ.

Mă urc pe scări, intru-nlăuntru,
Tăcere-adâncă l-al meu pas.
Prin întuneric văd înalte
Chipuri de sfinţi p-iconostas.

Sub bolta mare doar străluce
Un singur sâmbure de foc;
În dreptul lui s-arat-o cruce
Şi-ntunecime-n orice loc.

Acum de sus din cor apasă
Un cântec trist pe murii reci
 
Ca o cerşire tânguioasă
Pentru repaosul de veci.

Prin tristul zgomot se arată,
Încet, sub văl, un chip ca-n somn,
Cu o făclie-n mâna-i slabă ­
În albă mantie de domn.

Şi ochii mei în cap îngheaţă
Şi spaima-mi sacă glasul meu.
Eu îi rup vălul de pe faţă…
Tresar ­ încremenesc ­ sunt eu.
………………………………………
De-atunci, ca-n somn eu îmblu ziua
Şi uit ce spun adeseori;
Şoptesc cuvinte nenţelese
Şi parc-aştept ceva să mor?



Mihail Eminescu - Scrisori din Cordun


Sună pietricică-n vale,
Cine-a pus ţara la cale
Şi acum la bătrâneţe
S-a întins pe criticale?

Ţi-am citit cu indulgenţă
Şi cu-amor eu criticaua,
O hazlie-impertinenţă,
Bat-o poarca, mânce-o caua.

Zice Darwin după tine
Cum că omul e-o maimuţă ­
Simt humorul de gorile
Când dezmiard-o pisicuţă.

Pisicuţă criticoasă,
Ce îţi speli curata labă
Şi-ţi întorci dulce mustaţa,
Fii de treabă, fii de treabă!

Nu se scuipă-aşa în oameni,
Nu se mâncă astfel linte.
Fă politică, iubito,
Fii cuminte, fii cuminte!

Acolo vei putea spune
Tot ce vrei ­ căci ş-aşa nime
Nici te-aude, nici te crede,
O sublime, o sublime.

Nu se trec la noi potcoave
De la iepe demult moarte ­
Pune-te de-nvaţă, dragă:
Nu ştii carte, nu ştii carte.


Mihail Eminescu - Stai deasupră-mi


(N. Lenau)
Stai deasupră-mi, ochi de întuneric,
Cu putere mă pătrunde-acu ­

Serioasă, blândă, visătoare,
Neadâncit de dulce, noapte, tu!

Cu-al întunecimii tale farmec
Risipeşte ceaţa lumii reci,
Să te simt plutind deasupra vieţii-mi,
Singuratic, tu, în veci de veci.

Mihail Eminescu - Stam în fereasta susă


Stam în fereasta susă
Şi izvoreau în taină,
Cu-a lor de aur haină,
A nopţii stele mari.

Se îmflă dinainte-mi
De vânt deschisa carte
Şi literele-i moarte
În lună joacă clar.

Un râu, vezi, mişcă unda-i
Cea visător-bolnavă,
Un cântec în dumbravă,
O floare văd pe lan.

O stea în cer albastru,
Ce-aruncă-a ei icoană
Pe-oglinda albă, plană,
A lacului Meran.

Şi sună-n noaptea tristă
Un cântec de copilă
Şi vântu-ntoarce-o filă
Din cartea ce-am deschis.

De ce mi-a-ntors el foaia
Unde-nvăţatul zice
Că-n lume nu-i ferice,
Că viaţa este vis?



Mihai Eminescu - Stau în cerdacul tău...


Stau în cerdacul tău… Noaptea-i senină.
Deasupra-mi crengi de arbori se întind,
Crengi mari în flori de umbră mă cuprind
Şi vântul mişcă arborii-n grădină.

Dar prin fereastra ta eu stau privind
Cum tu te uiţi cu ochii în lumină.
Ai obosit, cu mâna ta cea fină
În val de aur părul despletind.

L-ai aruncat pe umeri de ninsoare,
Desfaci visând pieptarul de la sân,
Încet te-ardici şi sufli-n lumânare…

Deasupră-mi stele tremură prin ramuri
În întuneric ochii mei rămân,
Ş-alături luna bate trist în geamuri.

Mihail Eminescu - În modul vechi soarele sună


 
În modul vechi soarele sună,
Cu sferi surori se-ntrece-n cânt,
Și calea lui [din veci] prescrisă
Și-o împlinește-n marș tunând.

Fața-i la îngeri dă tărie,
Deși nu știm al lui temei,
Faptele nențeles de-nalte
Mândre-s ca-n ziua cea dintei

Iute, iuțime nențeleasă,
Pământu-nvârte-a lui comori;
Ziua ca raiul luminoasă
O schimbă noaptea cu fiori;

Marea ce-nalță râuri late
De-a stâncilor adânc tărâm
.........................
.........................*

[1870-1871]


*Ultimele 2 versuri lipsesc din manuscris. 
 
Din Manuscriptum nr. 1, 1991

 

Mihail Eminescu - Dormi, dormi !


Emil Botta - Vino, nu veni


Tudor Arghezi - Incertitudine


MIHAI EMINESCU - Floare de tei - În rostirea lui Marcel IUREȘ


Mihail Eminescu - Floare de tei



Floare de tei,
Cât de curând te treci
Ochilor mei lucind
Te-i arăta pe veci.

Floare de crin,
Eu pururi am gândit
La ochiul tău iubit
De raze plin.

Floare de măr,
Copilă doar erai
Și de pe-atunci aveai
Aur în păr.

Flori de cireș,
Cine te-a pus cândva
Plutind în calea mea
Dulce să ieși?

Floare de mai,
Cine te-a pus să vii
Dacă mereu mai ai
Ochii tăi mari și vii

Floare de fag
Doina cântându-mi-o
Reamintindu-mi-o
Sună cu drag.

Floare de corn,
Dulce vestindu-mă,
Întinerindu-mă
Sună un corn.

Floare de șes,
Este al cetăților
Singuratăților
Vis și eres.

Floare de lunci,
Oare de mult s-a dus
Steaua către apus?
Încă de-atunci?

Floare de lac,
De-atunci cuprins cu chin
Eu sufăr și m-alin,
Sufăr și tac.

Floare de lan,
De-atunci te văd venind
Și blândă surâzând.
An după an.

Floare de deal,
Unde te-ai dus de-atunci
Din codri și din lucruri
Pe-al lumii val?

Floare de plai,
Codrii și undele
Dulce pătrundu-le
Cu al tău rai.

Floare de văi,
Rămâi în calea mea,
Mângâie jalea mea,
În ochi îmi stăi.

Floare de stânci
Tu pleci, și-ades te chem
Cu cântec și blestem
În văi adânci.

Floare de munți,
Dintre păduri de brad
Pururi izvoare cad
Palidei frunți.

Floare de drum
Care te-nduri pe-atât,
Ș-atuncea te-am iubit,
Atunci ș-acum.

Floare de vad,
Asemeni zorilor,
Căderii florilor
Stelele cad.

Flori de mormânt,
În taina serilor
Am dat durerilor
Aripi de vânt

Lună ce treci,
Crengile, frunzele
Dulce pătrunze-le
Razăle-ți reci

[1882]

I.L. CARAGIALE - Mofturi. MOFTANGII. RROMANUL


I.L. Caragiale - Moftul Roman - "Conul Leonida fata cu reactiunea"