Ştefan Augustin Doinaş - Biografie
Ştefan Augustin Doinaş (pseudonimul lui Ştefan Popa) s-a născut la 26 aprilie 1922 în comuna Caporal Alexa din judeţul Arad, "într-o casă de oameni înstăriţi" (este expresia folosită chiar de poet, într-o convorbire din 1998 cu publicistul Emil Simandan, din care vom mai cita în acest c.v.). împrejurarea, norocoasă în perioada dinainte de război, se va dovedi nefastă după instaurarea comunismului ("Pe vremea represiunii comuniste părinţii mei au fost declaraţi chiaburi, în fond erau proprietarii a 16 ha de pământ!").
Viitorul poet urmează şcoala primară în satul natal ("în satul meu se făcea o şcoală extrem de serioasă..."), iar apoi Liceul "Moise Nicoară" la Arad (care "avea un extraordinar director, pe Ascaniu Crişan, profesor de matematici"). Profesorul de română care îl cucereşte pe tânărul venit de la ţară este Alecu Constantinescu (tatăl dramaturgului Paul Everac).
Încă din liceu, Ştefan Augustin Doinaş citeşte poezie ( Vasile Alecsandri, Bolintineanu, Mihai Eminescu, Octavian Goga, George Coşbuc, dar şi Tudor Arghezi, Ion Barbu, Stephan Mallarme ) şi critică de poezie ("Menţiunile critice ale lui Perpessicius - alături de el, adevăratul meu dascăl de poezie a fost Vladimir Streinu").
În toamna lui 1941, absolventul de liceu pleacă la Sibiu - unde se refugiase Universitatea clujeană, după trecerea Ardealului de Nord sub jurisdicţie maghiară - şi se înscrie la Medicină, dar încă din primul an frecventează şi cursurile de la Litere şi Filosofie.
În 1944 se şi transferă la această facultate, unde îi are ca profesori pe Lucian Blaga la istoria culturii, pe Liviu Rusu la estetică, pe D.D. Roşca la istoria filosofiei şi la filosofia generală. Activează în cadrul Cercului literar, alături de I. Negoiţescu, Radu Stanca, Ion D. Sîrbu, Cornel Regman, Eugen Todoran, Ovidiu Cotruş, Radu Enescu ş.a.
În 1948 absolvă facultatea şi se întoarce ca profesor în satul său natal; predă apoi româna la Halmagiu, în continuare la Gurahonţ, în total şapte ani de profesorat. În această perioadă scrie o piesă de teatru, Brutus şi fiii săi, un ciclu de sonete intitulat "Sonetele mâniei". În timpul studenţiei clujeano-sibiene din anii războiului, a fost unul dintre componenţii de seamă ai Cercului Literar de la Sibiu şi a semnat chiar "Manifestul" acestuia, care a apărut în ziarul Viaţa în 1942.
A debutat în 1939, cu o poezie, în Jurnalul literar, câştigând apoi, cu volumul Alfabet poetic, în 1947, premiul Eugen Lovinescu. Volumul însă nu a mai apărut, din cauza instaurării comunismului, eveniment tragic ce l-a trimis în spatele gratiilor pentru convingerile sale.
Ştefan Augustin Doinaş a reuşit să debuteze în poezie abia în 1964, cu volumul "Cartea mareelor", în care trecea de la baladă la o poezie cerebrală. A teoretizat alături de alţi poeţi membri ai Cercului literar de la Sibiu (în special Radu Stanca) estetica baladei în poezie. Alte volume, Omul cu compasul (1966), Seminţia lui Laocoon (1967), Papyrus (1974).
Abia în 1978 reuşeşte să-şi publice volumul Alfabet poetic. Mai publică Hesperia (1979) şi Foamea de UNU (1987), înainte de anul de răscruce 1989.
Ştefan Augustin Doinaş este şi autorul unor cărţi de eseuri şi reflecţii pe marginea poeziei româneşti şi a poeziei în general: Lampa lui Aladin (1970), Poezie şi modă poetică (1972), Orfeu şi tentaţia realului (1974), Lectura poeziei (1980). Cel mai cunoscut poem al său, unul dintre cele mai frumoase scrise vreodată în limba română este Mistreţul cu colţi de argint.
A fost, în ultimul deceniu al vieţii, directorul revistei Secolul XX, apoi preşedintele fundaţiei cu acelaşi nume. Activitatea sa literară acoperă toate genurile, meritele sale culturale şi literare i-au fost recunoscute din plin, poetul devenind academician în anul 1992. A murit pe data de 25 mai 2002.
