Duiliu Zamfirescu - Biografie

 
Scriitorul român Duiliu Zamfirescu s-a născut pe 30 octombrie 1858, în Plăineşti (azi Dumbrăveni), judeţul Vrancea.

În perioada 1877 - 1880, Duiliu Zamfirescu urmează cursurile Facultăţii de Drept de la Bucureşti. În anul 1881, practică o scurtă perioadă avocatura la Focşani, urmând ca un an mai târziu să devină redactor la ziarul România Liberă din Capitală.

Duiliu Zamfirescu îşi face debutul în literatură în anul 1883 cu volumul "Fără titlu", publicat în revista "Literatorul", condusă de Alexandru Macedonski. În acelaşi an intra în cercul Junimii. În anul 1888 începe colaborarea cu revista Convorbiri literare, în care a publicat o mare parte din operele sale. Noapte bună, Locotonentul Sterie, Spre Mare, Conu Alecu Zăgănescu, Subprefectul şi Străbunii noştri reprezintă câteva dintre acestea.

Duiliu Zamfirescu scrie în anul 1911 primul roman epistolar-filozofic din literatura romană, întitulat "Lydda", dar cea mai importantă contribuţie a sa la literatura română o reprezintă cele şase romane din Ciclul Comaneştenilor: Viaţa la ţară, Tănase Scatiu, În război, Îndreptări, Anna, Ceea ce nu se poate.

În anul 1916 Duiliu Zamfirescu este ales preşedinte al Societăţii Scriitorilor din România, iar în 1918 devine vicepreşedinte al Academiei Române.

Duiliu Zamfirescu moare pe 3 iunie 1922 la mănăstirea Agapia din judeţul Neamţ.