Nicolae Labiş ( 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, comuna Mălini, judeţul Suceava - 22 decembrie 1956, Bucureşti), poet român remarcabil de talentat. Fiu al învăţătorului Eugen Labiş şi al Profirei, ambii i-au îndrumat primii paşi în cadrul şcolii primare.
Din copilărie scrie povesti şi poezii. Între 1947 - 1951 urmează cursurile Liceului "Nicu Gane" din Fălticeni, continuă apoi studiile la Iasi şi debutează în "Zori noi - Suceavă" (1950) şi "Viaţa Românească" (1951).
Urmează cursurile şcolii de literatură "Mihai Eminescu" din Bucureşti. Se înscrie şi abandonează imediat facultatea de Filologie din Bucureşti.
Debutul editorial aduce un suflu nou poetic şi o speranţă: "Primele iubiri" (1956). Pregăteşte pentru tipar volumul "Luptă cu inerţia" (apare postum, 1958), dar moare stupid, în preajma Crăciunului din anul 1956, în urma unui accident de tramvai, în împrejurări încă neelucidate complet.
Poemul "Moartea căprioarei", inspirat de un eveniment real, l-a făcut celebru în rândul mai multor generaţii de adolescenţi. Criticul Eugen Simion l-a supranumit, folosind o metaforă din basme, "buzduganul unei generaţii" căci debutul său avea să anunţe generaţia lui Nichita Stănescu cunoscută sub numele generaţia şaizecistă.
************************************************************************
Nicolae Labiş (n. 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, comuna Mălini, judeţul Suceava - d. 22 decembrie 1956, Bucureşti) a fost un poet român cu un talent remarcabil.
Fiu
de învăţători (Eugen şi Ana-Profira), Nicolae Labiş învaţă să citească
pe la 5 ani, de la elevii mamei sale. De asemenea, începe să şi
deseneze.
Şcoala
primară o începe în satul natal (în clasa mamei sale); apoi, din cauza
celui de-al doilea război mondial, o continuă în refugiu, în comuna
Mihăeşti, satul Văcarea unde va urma clasa a III-a, obţinând numai note
de 9 şi 10. Colegii de atunci îşi amintesc că scria poezii şi scenete şi
îi plăcea să apară în public ca recitator. În mai 1945, familia se
întoarce acasă şi se stabileşte la Mălini. Compunea poezii şi poveşti
încă din copilărie, iar debutul publicistic are loc la nici 15 ani, în
ziarul Zori noi - Suceava (1950) şi Viaţa Românească (1951). A urmat liceul "Nicu Gane"
din Fălticeni (1947 - 1951). Vara, Labis întrerupe cursurile liceului,
pe care îl va urma, din 1953, la fără frecvență pentru a da în august
1954, la Fălticeni, examenul de maturitate, când obține la limba română
nota maximă.
În 1950 are loc consfătuirea tinerilor scriitori moldoveni. Labiș este cel mai tânăr dintre tinerii participanți. Prezent ca o "minune locală",
el uimeste pe cei de față prin cultura vastă, solidă și se impune
tuturor prin severă stăpânire de sine. La festivitatea finală recită
propria sa poezie Fii dârz si luptă, Nicolae!
Urmează apoi cursurile Şcolii de literatură "Mihai Eminescu" din Bucureşti. "Văd
un băiat de 16 ani, foarte bine legat, mai mult scund, cu o frunte
limpede încadrată din toate părțile de un păr hirsut, neobișnuit de
mobil, dar de o mobilitate particulară, stăpânită de o distincție
nativă, un băiat care zâmbeste tot timpul, cu întreaga înfățișare,
îndeosebi cu ochii, și în surâsul căruia ingenuitatea se contopește suav
cu o șirețenie ironică" (D. Micu). Face parte din a treia serie de "elevi"
ai Școlii, alături de Ion Gheorghe, Radu Cosașu, Mihai Negulescu,
Gheorghe Tomozei, Florin Mugur... Cursurile sunt deschise de Petre
Iosif, directorul Școlii. La festivitate participă, ca invitat de
onoare, Mihail Sadoveanu ce spune tinerilor învățăcei: "Dacă dintre domniile voastre vor ieși doi sau trei scriitori, atunci va fi bine". După absolvire, devine redactor la "Contemporanul" iar apoi la "Gazeta literară". În 1954 se înscrie la Facultatea de filologie, dar o părăseste după un semestru.
Pus
în discuția organizației U.T.M. și cu 1 vot contra, se hotărăște
excluderea sa din organizație. Sancțiunea nu este însă, confirmată de
organele superioare. În această perioadă îl vizitează des pe Mihail
Sadoveanu, devenind buni amici. La banchetul de absolvire, Labiș recită
poemul Vârsta de brom tipărit postum, în 1962. Este angajat în redacția "Contemporanului", apoi a "Gazetei literare". Debutul editorial aduce un nou suflu poetic şi mare speranţă: în (1956 îi apare volumul Primele iubiri. Pregăteşte pentru tipar volumul Lupta cu inerţia care a apărute postum în 1958).
Vizitase "Capşa",
pentru o degustare, a vrut să ia tramvaiul pentru a se întâlni cu Maria
Polevoi, iubita sa. Labiş s-a dezechilibrat, s-a prins de grătarul
dintre vagoane, a căzut cu capul pe caldarâm. Măduva spinării îi era
secţionată (practic era decapitat şi trupul paralizat). La spital mai
era conştient, dar chirurgii nu l-au putut salva. Unii contemporani sau
martori oculari susţin ca ar fi putut fi vorba de un asasinat politic
dat fiind că în acea perioadă nu era în relaţii cordiale cu "Securitatea". La 22 decembrie Nicolae Labiş moare în spital. Este înmormântat la cimitirul Bellu.
Poemul Moartea căprioarei,
inspirat de un eveniment real, l-a făcut celebru în rândul mai multor
generaţii de adolescenţi. Criticul Eugen Simion l-a supranumit, folosind
o metaforă din basme, "buzduganul unei generaţii", căci debutul său avea să anunţe generaţia lui Nichita Stănescu, cunoscută sub numele "generaţia şaizecistă".
Articol îngrijit de: Vlada Afteni
Bibliografie (surse):
1. www.ro.wikipedia.org;
2. http://www.romanianvoice.com;
3. Limba și literature romînă, cl. XII, ed. 2000.
1. www.ro.wikipedia.org;
2. http://www.romanianvoice.com;
3. Limba și literature romînă, cl. XII, ed. 2000.
