Ion Luca Caragiale - Filozoful Blagomirea

 
Filozoful Blagomirea ţine-n mână adevărul,
Şi de-aceea se munceşte a seca tot călimărul
Şi-a schimba cerneala neagră într-un foc aprins defraze,
Care-n veci de veci să deie întunericului raze
Şi să lumineze mintea robilor şi celor şchiopi,
Osândiţi să rătăcească sau mereu să dea în gropi.
Cât mult bine poate face cu-un nimica Blagomirea!
Dac-ar şti ce o aşteaptă, negreşit că omenirea
Ar veni la Blagomirea implorându-i să consume,
În hârtie şi cerneală, cât de mult, oricâte sume.
Numai să-i arate-ntregul adevăr adevărat,
După care pân-acuma ea-n deşert a alergat.
Făr-această rugăminte, Blagomirea-ntr-una scrise,
Până când – vai, ţării noastre! – ochii-i pe vecie-nchise…
Multe-s operele sale, cam vreo sută de volume
Despre legile eterne şi stăpâne peste lume,
Dar cuprinsul lor e simplu: Blagomirea s-a muncit
Ca să spuie“Tot e totul” şi sărmanul a murit…