Vasile Alecsandri - Biografie

Vasile Alecsandri (n. 1819 - d. 1890) poet, autor, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, academician român, creator al teatrului românesc şi a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea. 21 iulie 1821 - se naşte la Bacău fiind fiul medelnicerului Vasile Alecsandri şi al Elenei Cozoni.

1827 - După ce familia se stabileşte la Iasi, viitorul poet studiază în particular cu Gherman Vidă, un împătimit cărturar de origine maramureşeană.

1828 - Vasile Alecsandri-tatăl cumpără moşia Mirceşti în lunca Siretului, spaţiu imortalizat în Pasteluri.

1834 - împreună cu alţi tineri boieri moldoveni, printre care viitorul domn Al.I. Cuza şi pictorul Negulici, este trimis la studii la Paris, unde îşi dă bacalaureatul în anul 1835.

1837 - Pregăteşte un bacalaureat în ştiinţe, urmând cursurile Facultăţii de Inginerie, pe care n-o termină.

1838 - Apar primele încercări literare în limba franceză: "Zunarilla", "Mărie", "Leş brigands", "Le petit rameau", "Serata".

1839 - Vine în ţară şi ocupă un post de administraţie până în 1846. Împreună cu Costache Negri face o călătorie în Italia unde îşi găseşte inspiraţia pentru a scrie nuvela romantică "Buchetiera de la Florenţa".

1840 - Apare la Iaşi revista Dacia literară; aici publică nuvela "Buchetiera de la Florenţa". Direcţia Teatrului Naţional din Iasi este preluată de V. Alecsandri, C. Negruzzi şi M. Kogalniceanu.

1843 - Apare, în Albina Românească, unde publică "Tătarul", prima poezie care va face parte din ciclul "Doine şi lăcrămioare". Tot acum scrie poeziile "Baba Cloanţa", "Strunga", "Doină", "Hora", "Crai nou".

1844 - împreună cu Mihail Kogălniceanu şi Ion Ghica scoate săptămânalul Propăşirea, în care poetul va publica versuri ce vor fi incluse în ciclul "Doine şi lăcrămioare".

1845 - Cu ocazia seratelor literare de la Manjina o cunoaşte pe Elena, sora prietenului Costache Negri, de care se îndrăgosteşte şi căreia, după moartea timpurie, îi dedică poezia "Steluţa". Nu se va căsători toată viaţa.

1847 - Moare Elena Negri; ciclul "Lăcrămioare" îi este dedicat în întregime.

1848 - Scrie poezia "Către români", intitulată mai târziu "Deşteptarea României". Este unul dintre fruntaşii mişcării revoluţionare din Moldova, redactând împreună cu Kogălniceanu şi C. Negri "Dorinţele partidei naţionale din Moldova", principalul manifest al revoluţionarilor moldoveni. După înfrângerea mişcării, exilat, călătoreşte prin Austria şi Germania; se stabileşte la Paris, unde se întâlneşte cu alţi militanţi munteni; din perioada exilului datează poeziile "Adio Moldovei" şi "Sentinela română".

1850 - După o absenţa de aproape doi ani, V. Alecsandri se întoarce în ţară; publică în revista Bucovina poeziile populare "Toma Alimoş", "Blestemul", "şerb sărac", "Mioară", "Mihu Copilul". La Teatrul Naţional se joacă "Chiriţa la Iasi" sau "Două fete şi-o neneacă".

1852 - Apare volumul "Poezii populare". Balade (Cântice bătrâneşti) adunate şi îndreptate de V. Alecsandri. Tipăreşte Repertoriul dramatic, primul volum de teatru care conţine piesele "Iorgu de la Sadagura", "Iaşii în carnaval", "Peatra din casă", "Chiriţa la Iaşi", "Chiriţa în provincie". Moare la Palermo Nicolae Balcescu, prietenul lui V. Alecsandri.

1853 - Apare volumul "Poezii populare". Balade adunate şi îndreptate de V. Alecsandri, partea a Îi-a. Publică la Paris primul volum de poezii originale: "Doine şi lăcrămioare".

1854 - Apare sub conducerea sa România literară, revistă la care au colaborat moldovenii C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, Al. Russo, dar şi muntenii Gr. alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu.

1856 - Apare în Steaua Dunării, revista lui Kogalniceanu, Hora Unirii.

1859 - Este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi trimis în Franţa, Anglia şi Piemont pentru a pleda în scopul recunoaşterii Unirii.

1860 - se stabileşte până la sfârşitul vieţii la Mirceşti, chiar dacă lungi perioade de timp este plecat din ţară în misiuni diplomatice.

1863 - Ia naştere la Iaşi societatea Junimea, al cărui membru onorific a fost până la sfârşitul vieţii.

1867 - Este ales membru al Societăţii literare române, devenită academia Română.

1868 - în diverse numere ale Convorbirilor literare, Alecsandri publică pasteluri.

1871 - Cu ocazia serbărilor de la Putna, poetul trimite două cântece care au însufleţit marea masă de oameni: "Imn lui Ştefan cel Mare" şi "Imn religios", cântat la serbarea junimei academice române. Titu Maiorescu publică în Convorbiri literare studiul "Direcţia nouă în poezia şi proza românească" în care spune: "în fruntea noii mişcări e drept să punem pe Vasile Alecsandri. Cap al poeziei noastre literare în generaţia trecută, poetul , culegătorul cântecelor populare păruse a-şi fi terminat chemarea literară (...). Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele, ce o petrecuse în izolare la Mirceşti, şi iernei mult mai grele ce o petrecuse izolat în literatura ţării, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor ... "

1874 - Publică "Boieri şi ciocoi", una dintre cele mai importante comedii, o frescă socială de dimensiuni considerabile. Tot în Convorbiri literare publică nuvela "Călătorie în Africa".

1875 - Se editează Opere complete, cuprinzând Poezii (I-III) şi Teatru (IV). 1876 - se publică volumul Proză.

1877 - Odată cu poezia "Balcanul şi Carpatul" începe seria "Ostaşilor noştri".

1878 - Apare volumul "Ostaşii noştri", închinat eroismului românilor în războiul de neatârnare din 1877.

1880, 30 septembrie - I se joacă drama "Despot Vodă". La Montpellier este premiat pentru poezia "Cântecul gintei latine".

1881 - Scrie feeria naţională "Sânziana şi Pepelea". Apare ultimul volum din "Opere complete", care cuprinde ciclurile "Legende nouă şi Ostaşii noştri".

1883 - Termină drama Fântâna Blanduziei.

1885 - Teatrul Naţional prezintă drama "Ovidiu" a lui V. Alecsandri.

1886 - Titu Maiorescu publică în Convorbiri literare articolul "Poeţi şi critici"; acesta se încheie cu o privire sintetică asupra operei lui Alecsandri: "a lui liră multicoloră a răsunat la orice adiere ce s-a putut deştepta din mişcarea poporului nostru în mijlocia lui. În ce stă valoarea unică a lui Alecsandri? în această totalitate a acţiunilor sale literare".

22 august 1890 - Vasile Alecsandri se stinge din viaţă după o lungă suferinţă, fiind înmormântat cu tot onorul la conacul său de la Mirceşti.


************************************************************

 
Poet, prozator și dramaturg  (n. 21 iulie 1821, Bacău — d. 22 august 1890, Mirceşti, judeţul Iaşi). Provine dintr-o familie boierească de curînd ridicată la o poziție de oarecare însemnătate; fiu al medelnicerului Vasile Alecsandri (ajuns mai tîrziu vornic) și al Elenei.

A studiat în casa părintească cu călugărul maramureșean Gherman Vida și la pensionul francez al lui Cușnim, apoi, între 1834 și 1839, la Paris, unde se consacră mai ales literaturii, după cîteva încercări nereușite în domeniul medicinei, în cel juridic și cel ingineresc. După înapoierea în Moldova, participă la toate inițiativele tovarășilor săi de generație: director al Teatrului din Iași împreună cu C. Negruzzi şi M. Kogălniceanu. A luat parte la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova, redactînd unul din documentele ei programatice și a petrecut un an de exil în Franța. Înapoiat în țară, ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor Moldova şi Muntenia, se numară printre devotații lui Al. I. Cuza și e trimis de acesta în Franța, Italia și Anglia, pentru a determina marile puteri să recunoască faptul dublei sale alegeri.

Deputat și ministru în mai multe rînduri, e ministru al României la Paris între 1885 și 1890. Ca scriitor, a debutat în 1840, cu nuvela Bucheti, publicată în "Dacia literară", și cu pieseta "Farmazonul din Hîrlău". După cîteva încercări în limba franceză, ca poet de limba română apare pentru prima dată în 1843 în Calendar pentru poporul românesc. Alecsandri e un scriitor angajat, inspirat de marile probleme ale epocii și, în același timp, un artist subtil, observînd lumea înconjurătoare fără scepticism, dar și fară exagerate iluzii, tinzînd în domeniul expresiei spre o senină clasicitate. Pastelurile, o parte din legende și proza memorialistică au rezistat cu succes trecerii timpului.

Anii directoratului la Teatrul din Iași (1840-1842) sunt un exemplu al seriozității și puterii de muncă a tînărului scriitor. În istoria internă a personalității lui Alecsandri cîteva evenimente au jucat un rol determinant: dragostea pentru Elena Negri (sfîrsită tragic în 1847), care l-a  încurajat în rolul de poet național, dar i-a deschis și sursele, chiar dacă nu foarte profunde ale lirismului intim. Alecsandri este cel mai cuprinzator dintre scriitorii generației sale, exprimîndu-i nu numai năzuințele patriotice, ci și descoperirile din continentul vieții intime și încercîndu-și puterile în aproape toate genurile și speciile literare fundamentale. Alecsandri călătorește cu diferite prilejuri prin Moldova, Muntenia, Bucovina și Transilvania, în partea europeană a Turciei, în Italia, Austria, Germania, Franța, Spania, Anglia, nordul Africii, din plăcere personală, pentru a o însoți pe Elena Negri, plecată în căutarea unei clime mai favorabile sănătații sale zdruncinate, sau cu însărcinări oficiale. Fiecare din aceste călătorii, lasă urme în creația sa, în proză sau în versuri și se tipărește pe ecranul experienței omenești ce-i definește personalitatea publică și intimă. Descoperirea poeziei populare, care are loc cu ocazia unei asemenea călătorii, va marca profund destinul său de scriitor și va avea consecințe incalculabile asupra întregii dezvoltări a literaturii noastre din secolul trecut și de mai tîrziu.

Prin traducerile în limbile franceză, germană, engleză ale poeziilor populare sau ale unora din poeziile originale, Alecsandri se numară și printre primii noștri scriitori moderni a căror operă a devenit accesibilă străinătății.

Poeziile, cărora autorul însuși le-a acordat, în conformitate cu gustul și cerințele epocii, calitatea principală în cuprinsul operei, au fost structurate, în cîteva cicluri mai mult sau mai puțin unitare sub aspectul tematicii, al principalelor caracteristici stilistice și al epocii în care au fost scrise. Primele sunt cele inspirate din poezia populară, "Doinele". Al doilea grup de poezii, "Lăcramioare", apărute pentru prima dată în volumul din 1853, cuprinde partea cea mai mare a poeziei erotice a lui Alecsandri, Jurnalul poetic al dragostei pentru Elena Negri, Lăcrămioarele demonstrează mai curînd muzicalitatea versului alecsandrinian, decît aderența lui la lirica de confesiune; expresia e de aceea adeseori stîngace. Ciclurile de poezii intitulate "Suvenire" (1853) și "Margăritarele" (1863) au mult mai puțină unitate decît cele precedente. Deceniul al șaptelea al secolului al XlX-lea reprezintă un moment de cotitură în viața și creația lui Alecsandri. Pastelurile, Legendele și Ostașii noștri lărgesc și aprofundează, în același timp, inspirația folclorică, ce va rămîne una din constantele creației sale. Pastelurile, poezii descriptive, apărute, în marea lor majoritate, mai întîi în Convorbiri literare reconstituie în cheie poetică succesiunea anotimpurilor într-un peisaj românesc.

Poet grațios și echilibrat, discret, dar vibrînd în fața frumuseții, atent la armonia ansamblului și fin cizelator de imagini surprinse fugitiv în evanescența anotimpurilor (Iarna, Sania, Malul Siretului), sensibil la farmecul naturii genuine, dar și la sugestiile rafinate ale unui obiect de artă, Alecsandri rezistă cel mai bine trecerii timpului tocmai în asemenea poezii în care manifestă calitatea reală a talentului său, răspunzînd totodata unei nevoi de armonie înnăscută sufletului omenesc.

T. Maiorescu, într-un text din 1886, sintetizează într-o formulă pregnantă și acceptabilă pînă azi însemnătatea operei lui în ansamblu: “În Alecsandri vibrează toată inima, toată mișcarea compatrioților săi, cîtă s-a putut întrupa într-o formă poetică în starea relativă a poporului nostru de astăzi. Farmecul limbei române în poezia populară, el ni l-a deschis; iubirea omenească și dorul de patrie în limitele celor mulți dintre noi el le-a întrupat; frumusețea proprie a pămîntului nostru natal și a aerului nostru el a descris-o; […] Cînd societatea mai cultă a putut avea un teatru în Iași și București, el a răspuns la această dorință, scriindu-i comedii și drame; cînd a fost chemat poporul să-și jertfească viața în războiul din urmă, el singur a încălzit ostașii noștri cu raza poeziei. A lui liră multicordă a rasunat la orice adiere ce s-a putut deștepta din mișcarea poporului nostru în mijlocia lui. “

Articol îngrijit de: Vlada Afteni 

Bibliografie (surse):
1. Studii și articole despre opera lui Vasile Alecsandri, ediția 1980;
2. G. C. Nicolescu, Viața lui Vasile Alecsandri, 1962 (ed. II, 1966; ed. III, 1975);
3. Alexandru Piru, Introducere în opera lui Vasile Alecsandri, 1978;
4. Limba și literatura română, aprecieri critice;
5. www.vasilealecsandri.eu