Marin Sorescu - Actul

   
-Hai, fă, că stă caru-n drum, nu-l mai găsirăţi?
-Nu! Ho! să stea!...
Şi iar încep cele două femei, săracele,
Să-ntoarcă pe dos casa.(Noroc că bujdula nu era prea mare).
-Fă, dacă-l ţinea sub căpătâi?
Se uită sub căpătâiul rupt, sâtit, din care ieşeau paiele
(Ogrinjii, că şi paiele se tociseră).
Desfac patul şi chitesc blanele jos.
Rămân ăi patru pari înfipţi în pământ.
Io-te, că nu e.
Nişte bulendre, nişte plotoage , sub pat.
Nici urmă de hârtie. Nici pusă-n cui, nici pe poliţă,
Nici pe corlată, printre sticle cu gaz-şi a cu untdelemn,
Şi a cu oţet…
Nici pe vatră, nici sub vatră…


Şi aia sta moartă-n drum.
Fă, pleacă popa, de la cimitir…” se văita
Domnica.
Păi, ce să face eu, dacă nu e-fonfăia
Leana-
Eu nici nu ştiu când dracu l-a luat”.
Femeile grămadă, pe Mitruţa în car: O jeleau,
o căinau,
Că ce viaţă a dus şi ea săraca…
Vai de maică de om!
Văduvă de război, cu copii morţi unul după altul…
Doamne, doamne!
Şi de la o vreme îi terminaseră biografia.
Istoviseră lacrimile şi
Jalea şi aşteptau să vină Leana,
Fie-sa , din casă cu buletinul.
Că popa nu voia s-o-ngroape fără buletin,
C-aşa avea şi el ordin.
(Ordin şi pe linie de popă
Şi pe linie de provizoriu…
“ Noi Comitetul provizoriul”, îşi spuneau
Ăi de la primărie).
Îl găsirăţi, fă?
“ Nu, gagă Anică, nu e neam!”
Răspunde în locul Leanei, mai foamfă,
Ioana lui Mitrele…
-Da, l-a avut?
-Păi, a avut…că nu ştiţi ce-a păţit şi până l-a scos,
Ce-a mai urdinat la Bălceşti, la raion?
Femeie în etate, de-o sută de ori
Au întors-o înapoi, că n-avea certificatul de naştere...

Venea la primărie şi ăia o trimiteau la raion-
Şi-aşa au purtat-o, pân-a văzut tot raionul,
Toate realizările Bălceştiului,
Cu monumentul eroilor căzuţi pentru patrie,
În primul război, la care
Au scris mai pe urmă şi pe cel din al doilea.
Dar numai pe gradaţi, că nu mai era loc.
Şi-a văzut şi Centrul de miliţie,
Centrul de recrutare, şi poşta, toate clădirile frumoase
Noi-care i-au plăcut.
Leana se suise-n pod.
Ioana mai bodicăia pe lângă unghete...
-Doamne, ia-mă pe mine, ce muieri nepregătite!...
Se mira Marina.
Uite, că nu mai stau nici boii...
-Ho, Prian! Că săraca, ea n-o să-şi mai vadă casa.
Asta i-a fost şezutul aici. De-acum se mută...
Vine gâfâind unul...de făcuse groapa...
-Zise părintele că dacă n-o aduceţi urgent
N-o mai îngropaţi azi.
-Aoleu! Găsirăţi, fă?
-Ba!
-Daţi-l dracu! Doamne iartă-ne
de buletin...
Că n-o să i-l ceară pe lumea ailaltă...
Hai, mă, mânaţi boii.

Staţi! Staţi! vine una cu un cocoloş
De hârtii, găsite sub un căprior.
Desface şi silabiseşte: Cotă de
Lână...” Nu e asta...”Impunerea...”
-Lasă, n-o mai amărâţi...Gata, nu e!

Ale păcatelor hârtii, dacă se stăvesc ele
în casa omului!
Şi uite cum îţi trebuie, când nici nu te aştepţi.

Fă, alea de aveţi copii
Spuneţi-le să ţină de fitanţii
Să nu se mai şteargă cu ele la noadă,
Că uite statul cum le cere-napoi...
-Vezi tu, biată Mitruţă, ce mai ajunseşi
Să te-ngroape fără act!
(O excepţie întărită de şeful
De post, precum că n-a dispărut din comună.
Nici n-a fugit nicăieri,
Dar nu i s-a mai găsit buletinul de identitate,
Drept pentru care semnează el,
Plutonier Garoafă Ion,
Precum că a murit prin deces)

Asta a fost înmormântarea Mitruţei,
A de-şi cânta morţii.