Ion Luca Caragiale - Rromânca

   
Fiică de arendaș, de negustoraș, de funcționăraș, de avocățel, de ofițeraș, de popă — să fi fost papa bulgăroi, sârbotei sau grecotei — moftangioaica este româncă și prin urmare nobilă, et par conséquent nu poate suferi mojicimea.

Ea este patronesă în comitetul unei sau mai multor societăți române de binefacere sau de cultură națională.

Moftangioaica română vorbește românește numai avec les domestiques, încolo franțuzește — acu ia lecții de limba engleză.

În fiece zi, moftangioaica răstoarnă prăvălii întregi, de la raftul de sus până la cel de jos, căutând eșantioane și negăsind malheuresement niciodată ce-i trebuie. Bogată ca și săracă, adeseori i se-ntâmplă din distracție, când se uită negustorul în altă parte, să-i scape ceva în manșon sau sub rotondă.

Moftangioaica își oprește totdeauna cupeul de-a curmezișul străzii.

Pentru dânsa sunt numai două orașe în care poate trăi cineva: Paris et Bukarest.

Dânsa are unul sau mai mulți adoratori, nu de plăcere sau de pasiune, ci de datorie: o femeie de așa înaltă extracțiune trebuie să aibă un suivez-moi.

Bogată, n-are plăcere mai mare pe lume decât să-și arate unei amice sărace toaletele și să-i spuie prețul lor fabulos, și apoi proiectele, planul și devizul toaletelor viitoare.

Moftangioaica săracă este foarte discretă; de aceea, nu disprețuiește fondurile secrete, ba chiar din contra. Pentru cine conspiră, e prudent să evite pe moftangioaica română.

Crudă, adică necoptă, primește cadouri de la răscopți bogați; răscoaptă, face cadouri la săraci necopți, adică la cruzi:

— Ah ! Crudule !

Când e vorba de lista „victimelor” ei, moftangioaica română uită șirul, numele și datele; are însă în privința aceasta despre amicele ei o memorie prodigioasă.

Când vrei să flirtezi cu moftangioaica, se rățoiește și fleorțăiește. Îi vorbești serios, râde; glumești, e foarte serioasă; o saluți, d-abia moțăie; o iubești, te spune târgului.

Moftangioaica e amatoare de înmormântări de lux. Trecând prin fața cluburilor, jalnica scoate capul afară din cupeu. După cimitir, un tour au bois, cu ochii plânși și cu chipul încadrat în dantelă neagră, este obligatoriu.

Moftangioaica e o româncă bravă: ea știe suferi, cu hotărârea și eroismul caracteristice românului, tortura concertelor clasice, fort en vogue astăzi... Astfel dacă-ți place muzica, ferește-te să mergi la acele concerte: de câte ori orchestra o avea un pianissimo, moftangioaica commencera à causer fortissimo...

Moftangioaica suferă în general de stomac; oricând are să iasă în lume seara, nu mănâncă toată ziua în vederea corsetului. Astfel, e prudent să nu o prea iei la vals: suflarea ei te face să-ți aduci aminte cu mult regret de mirosul violetelor de Parma.

Poftită ori nepoftită, ea trebuie să se afle la toate balurile de rigoare, ale Curții, ale Societăților, ale lumii mari, la reprezentațiile prime, extraordinare sau de gală.

Ea e abonată la l'Indépendance roumaine și trebuie să figureze neapărat în „Carnetul” lui Claymoor.

Fiecare moftangioaică spune bucuros din fir în păr toată conversația care a avut-o cu Prințesa moștenitoare „aproape o jumătate de ceas” la balul din urmă de la Cotroceni. Câte moftangioaice au fost la bal — că nu lipsește una ! — vezi dumneata câte jumătăți de ceasuri a ținut acel bal minunat.

O moftangioaică gătită și împopoțonată de șapte ori mai scump decât s-ar putea explica prin mijloacele consortului d-sale, dacă o întrebi ce părere are despre prințesa:

— Fie, moncher. nu zic ! E tânără, frumușică, si vous voulez; da'... prea e luxoasă !

Când vorbește de regină, zice: la pauvre !

La balul Curții mai ales, cum s-a abținut toată ziua de mâncare, abuzează de șampanie, de icre, de înghețată, de bomboane — nu de plăcere ori de lăcomie, nu !... de datorie... O dată supează cu un „amic”, pe urmă cu un curtezan, mai despre ziuă, se-nțelege, vine și rândul lui dumnealui: „Aide cocoșelule, la bufet !”. Așa, după înghețată, mănâncă iar icre moi, și după Pomery extra-sec frappé, iar ciocolată fierbinte. A doua zi, doctorul high-life se vede silit a-i prescrie o cutie și jumătate de capsule de ricin.

După fiecare bal du monde, a doua zi, caii doctorilor mondains aleargă până le iese limba de un cot.

Culmea supărării — să o scape din vedere Claymoor.
Culmea ambiției — un minister pentru bărbat și un secretariat pentru amic.

A ! să nu uit...
Când vezi două moftangioaice amestecându-și alifia de pe buze și țocăindu-se cu multă căldură, să știi că nu se pot suferi.

— Ah ! Ma chère, je ne puis la sentir !


Moftul român, nr. 5, 11 februarie 1893