Acest tipar de carne-mi mai îndură
dogite oase, vreascuri de strânsură
şi nervii , ierbi de marmură în temple.
Tot ce-i april în mine se-nseptemvre…
Târziul e-al iubirii nentâmplate
şi-al hanului în care n-ai rămas,
al diligenţei ce-n potcoave bate
sub ulmii vechi, fântâna de popas.
Şi-mi se smereşte, singur, versul până
să fie vers şi cu bătrână mână
încerc să-l fac să fie, să rămână,
duminecă să-mi pară-n săptămână…
Septemvre, copt, în fânul strâns căzu
devălmăşindu-şi blânda sare cu
o lacrimă ce plouă
şi eşti tu…
