Gellu Naum - Medium, 1945

(fragment)

Ce se poate face într-o noapte ca asta pe un mare bulevard ? Am cu mine tristeţea profundă a poeţilor care toată viaţa, dar toată viaţa, s-au căznit să facă literatură şi, până la sfârşit, răsfoind cele câteva sute de pagini, au descoperit că n-au făcut decât literatură. Îngrozitoare decepţie. Dar peste această haină strălucitoare de murdărie, după abrutizantele falduri ale unei poezii copleşitoare prin literarul ei plat şi pompos, convingerea de a fi ferment. Travaliu prost. De data asta lucrul nostru a dat greş tocmai prin aparenta lui de perfecţie. E totuşi extrem de bine să te descoperi poet când urăşti asta atât de mult. E singurul lucru care mă face să iau o carte în mână.
Ador acei oameni care, asemeni magicienilor, declanşează cu câteva cuvinte, cu câteva linii, terifiantele crize de conştiinţă, acei oameni care opresc poeţii pe stradă ca să le urle în urechi: renunţaţi la literatură, care opresc atleţii în momentul precis al aruncării discului ca să-i întrebe: la ce bun ? acei oameni care întind curse vânătorilor de fiare sălbatice, care întovărăşesc în umbră perechile timide ca să le prăvălească una în alta, care deschid mormintele ca să elibereze viaţa; gesturile lor sunt curse întinse unei false vieţi, unei false iubiri, unei false raţiuni. Sunt oameni care de obicei supără prin veşnica lor nemulţumire. Sunt fermenţii unui cancer teribil şi necesar: criza de conştiinţă. Ei poartă totdeauna cu ei orgoliul microbilor, şi sunt primii care sucombă roşi de aceste crize.