Dimitrie Stelaru - Orbii

  
Patru orbi,
Patru umbre, cu umbrele lor,
Din răsărit, din apus, de la nord, de la sud,
Cu ceaţa în ochi, cu toamna în spate,
Necunoscînd, cunoscuţi, din cetate-n cetate
Cautînd soarele.
Pierduţi în negurile crude dintre ei
Spre negurile orizontului se îmbulzeau
(Ca patru morţi reînviaţi într-un cavou)
Mai pătimaşi, mai tulburi ochii lor,
Nădăjduind în flacără – legendă
Prin golurile troienite din afară
Cătau înfriguraţi, bolnavi.
Cu paşi de ani – prin ani – încovoiate patru umbre
Fugeau sub ropotul de hule şi minciuni.
Arareori scîrbiţi se răsturnau o vreme
Pe drumul împînzit al Soarelui
Dar sufletele de cenuşă, depărtate
Vedeau Himere prăvălind.
Unul vorbi : cine ca o pasăre a morţii, cine
Căzu alături de mine?
O clipă. Aprinşi de vînturile reci, neodihnite,
La poarta Anotimpurilor, ca o rugă,
Cu bezna inimilor otrăvite
Loveau…
Şi-n înserarea lor braţele dezdănăjduite îmbrăţişau
Zdreanţa amurgurilor –
Chemările lunecau în vîrtejul stelelor, grelelor.
Patru orbi,
Patru umbre, cu umbrele lor, din in răsărit, din apus,
De la nord, de la sud, căutat Soarele :
Dar Soarele era fiecare.