Traian T.Coşovei - Plimbarea de dimineaţă

la capătul scării
am văzut câinele coborând cele o mie şi una de trepte
bătrânul câine scos la plimbare în lesă
bătrânul câine scos la plimbare în brânci în splendoarea
dimineţii de iarnă

avea ochiii mei, anii mei care-au fost, cearcănele mele
avea numele meu scris pe zgarda murdară
cu un sfârşit de tandreţe, cu un început de ferocitate
strecurându-şi umbra printre barele de alamă ale scării

în ochii lui am văzut luminile din insula elis
şi hoardele mătăsurilor învârtind imensa ruletă a nopţii
în ochii lui stinşi am văzut sticlirea apocalipsei
şi datoriile mele neplătite şi viaţa mea de netrăit
(şi doamne, avea anii mei şi lacrimile mele)
bătrânul câine scos la plimbare în splendoarea ultimei
dimineţi de iarnă
împins o mie şi una de trepte, una câte una,
până la capăt şi mai departe
de unde nu mai există
nici o întoarcere