Născut în. 1806, corn. Bezin (azi Donici-Orhei, Republica Moldova) - mort în 20 oct. 1865, Piatra Neamt.
Traducator si fabulist.
Fiul clucerului Dimitrie Donici si al Elenei (n. Lambrino) si nepotul renumitului "pravilist" Andronache Donici. isi face studiile la un pension din Petersburg. unde se familiarizeaza cu literatura rusa. in acelasi loc absolva si scoala de cadeti, devenind, pentru scurt timp (1825-1826), ofiter in armata nisa. Dupa stabilirea la Iasi (1835), apoi la Piatra Neamt (1841), intra in magistratura. Considerat de contemporani unul dintre cei mai de seama literati, DONICI debuteaza la 1837 cu trad. poemului Tiganii de Puskin. Colaboreaza la Dacia literara, Albina romaneasca, Propasirea, Zimbrul, Romania literara s.a. Opera care il consacra este culegerea de Fabule (1840). Ea avea sa devina titlul de referinta al lui Eminescu pentru recunoasterea si definirea fabulistului:"Donici, cuib de-ntelepciune".
De mica intindere, creatia lui D., alaturi de aceea a lui C. Stamati, marcheaza un moment important in evolutia relatiilor literare romano-ruse. In ordinea aceasta, prioritatea e detinuta de traduceri. Exceptand poemul Tiganii, elocvent, prin arta traducerii, pentru adanca patrundere a textului original, DONICI scoate in 1844, in colaborare cu Costache Negruzzi, Satire si alte poetice compuneri, transpuse intr-o frumoasa limba romaneasca din Antioh Cantemir. Aceeasi predilectie pentru literatura satirica este relevata de culegerea de Fabule din 1840. Amplificata si reeditata in 1842, ea ii aduce autorului faima de mare fabulist. Alecsandri il considera "un veritabil La Fontaine"; Negruzzi releva insusirile stilului - precizia, simplitatea, armonia; Kogalniceanu il vede superior celorlalti creatori de fabule. Dupa un obicei admis in acest gen - cum remarca G. Calinescu referindu-se la Alexandrescu -, prin motivele celor 87 de fabule, DONICI este tributar unor fabulisti rusi, precum; A. E. Izmailov, de la care imprumuta tema din infiintarea fabulei, teoretizare in versuri a speciei, I. I. Dmitriev si. mai cu seama, I. A. Krilov. Lipsit de originalitate in inventie, poetul roman dovedeste in schimb un interes particular pentru localizarea si adaptarea subiectului. Fabulele reflecta astfel societatea romaneasca a vremii in trasaturile sale generale, dar si in notele specifice, lasand adesea impresia de atmosfera romaneasca. Satira tinteste viciile marilor boieri, justitia nedreapta, abuzurile car-muitorilor si ale functionarilor, dar si cosmopolitismul, nepotismul, superstitiile, laudarosenia, neunirea etc. (Ursul la prisaci. Vulpea si bursucul, Lupul la pieire, Lupul nazar, Momita la bal masche, Musca, Mustele si albina. Doua poloboace. Jderul si cacomul. Racul, broasca si o stiuca s.a.). Inferior ca arta lui Gr. Alexandrescu, dar cu o individualitate marcata totusi, care-1 impune ca fabulist, DONICI aduce in creatiile sale un umor discret, o mare concentrare si simplitate stilistica, o limba romana curata, impregnata cu zicale si proverbe populare, si o anumita sfatosenie si intelepciune batraneasca (Petrenii si Bistrita, Greierul si furnica, Turma si cainele, Capra si iada, Lupul si cucul, Mora-riul, Lupul si lupusorul, Stiuca si motanul). Asemenea insusiri, atestand legatura profunda cu spiritualitatea populara, explica receptarea larga a fabulisticii si locul important ce-i revine scriitorului in cadrul generatiei pasoptiste.
OPERA
Fabule, pref. de C. Negruzzi, Bucuresti, f.a.; Povestea fabulei, pref. de C. Negruzzi, Bucuresti, f.a. Fabule, Chisinau, 1936; Fabule, Bucuresti, 1936; Fabule, Iasi, 1840 (ed. II, 1842); Fabule, ed . ingrijita de V. Ciobanu, cu o pref. de E. Boldan, Bucuresti, 1952 (ed. II, 1956; ed. III, 1958). Traduceri: A. S. Puskin, Tiganii, Bucuresti, 1837; Satire si alte poetice compuneri de printul A. Cantemir, trad. in colab. cu C. Negruzzi, Iasi, 1844 (ed. II, 1858).
REFERINTE CRITICE
N. Iorga, Istoria, II; P. V. Hanes, Histoire de la litterature roumaine, 1934; G. Calinescu, Istoria; G. Bogaci, I. Grecul, Alexandru Donici, 1966; /. L. R., II; DONICI Popovici, Studii, II; M. Scarlat, Istoria poeziei romanesti, I, 1982; Sanda Radian, Mastile fabulei, 1983.
Traducator si fabulist.
Fiul clucerului Dimitrie Donici si al Elenei (n. Lambrino) si nepotul renumitului "pravilist" Andronache Donici. isi face studiile la un pension din Petersburg. unde se familiarizeaza cu literatura rusa. in acelasi loc absolva si scoala de cadeti, devenind, pentru scurt timp (1825-1826), ofiter in armata nisa. Dupa stabilirea la Iasi (1835), apoi la Piatra Neamt (1841), intra in magistratura. Considerat de contemporani unul dintre cei mai de seama literati, DONICI debuteaza la 1837 cu trad. poemului Tiganii de Puskin. Colaboreaza la Dacia literara, Albina romaneasca, Propasirea, Zimbrul, Romania literara s.a. Opera care il consacra este culegerea de Fabule (1840). Ea avea sa devina titlul de referinta al lui Eminescu pentru recunoasterea si definirea fabulistului:"Donici, cuib de-ntelepciune".
De mica intindere, creatia lui D., alaturi de aceea a lui C. Stamati, marcheaza un moment important in evolutia relatiilor literare romano-ruse. In ordinea aceasta, prioritatea e detinuta de traduceri. Exceptand poemul Tiganii, elocvent, prin arta traducerii, pentru adanca patrundere a textului original, DONICI scoate in 1844, in colaborare cu Costache Negruzzi, Satire si alte poetice compuneri, transpuse intr-o frumoasa limba romaneasca din Antioh Cantemir. Aceeasi predilectie pentru literatura satirica este relevata de culegerea de Fabule din 1840. Amplificata si reeditata in 1842, ea ii aduce autorului faima de mare fabulist. Alecsandri il considera "un veritabil La Fontaine"; Negruzzi releva insusirile stilului - precizia, simplitatea, armonia; Kogalniceanu il vede superior celorlalti creatori de fabule. Dupa un obicei admis in acest gen - cum remarca G. Calinescu referindu-se la Alexandrescu -, prin motivele celor 87 de fabule, DONICI este tributar unor fabulisti rusi, precum; A. E. Izmailov, de la care imprumuta tema din infiintarea fabulei, teoretizare in versuri a speciei, I. I. Dmitriev si. mai cu seama, I. A. Krilov. Lipsit de originalitate in inventie, poetul roman dovedeste in schimb un interes particular pentru localizarea si adaptarea subiectului. Fabulele reflecta astfel societatea romaneasca a vremii in trasaturile sale generale, dar si in notele specifice, lasand adesea impresia de atmosfera romaneasca. Satira tinteste viciile marilor boieri, justitia nedreapta, abuzurile car-muitorilor si ale functionarilor, dar si cosmopolitismul, nepotismul, superstitiile, laudarosenia, neunirea etc. (Ursul la prisaci. Vulpea si bursucul, Lupul la pieire, Lupul nazar, Momita la bal masche, Musca, Mustele si albina. Doua poloboace. Jderul si cacomul. Racul, broasca si o stiuca s.a.). Inferior ca arta lui Gr. Alexandrescu, dar cu o individualitate marcata totusi, care-1 impune ca fabulist, DONICI aduce in creatiile sale un umor discret, o mare concentrare si simplitate stilistica, o limba romana curata, impregnata cu zicale si proverbe populare, si o anumita sfatosenie si intelepciune batraneasca (Petrenii si Bistrita, Greierul si furnica, Turma si cainele, Capra si iada, Lupul si cucul, Mora-riul, Lupul si lupusorul, Stiuca si motanul). Asemenea insusiri, atestand legatura profunda cu spiritualitatea populara, explica receptarea larga a fabulisticii si locul important ce-i revine scriitorului in cadrul generatiei pasoptiste.
OPERA
Fabule, pref. de C. Negruzzi, Bucuresti, f.a.; Povestea fabulei, pref. de C. Negruzzi, Bucuresti, f.a. Fabule, Chisinau, 1936; Fabule, Bucuresti, 1936; Fabule, Iasi, 1840 (ed. II, 1842); Fabule, ed . ingrijita de V. Ciobanu, cu o pref. de E. Boldan, Bucuresti, 1952 (ed. II, 1956; ed. III, 1958). Traduceri: A. S. Puskin, Tiganii, Bucuresti, 1837; Satire si alte poetice compuneri de printul A. Cantemir, trad. in colab. cu C. Negruzzi, Iasi, 1844 (ed. II, 1858).
REFERINTE CRITICE
N. Iorga, Istoria, II; P. V. Hanes, Histoire de la litterature roumaine, 1934; G. Calinescu, Istoria; G. Bogaci, I. Grecul, Alexandru Donici, 1966; /. L. R., II; DONICI Popovici, Studii, II; M. Scarlat, Istoria poeziei romanesti, I, 1982; Sanda Radian, Mastile fabulei, 1983.
