Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Dimitrie Anghel - Metamorfoză


Vroind să uit, pe-o seară dulce lăsasem să m-adoarmă crinii...
Şi se făcea că fără voie trăiam acum o viaţă nouă:
Eram şi eu un crin ca dânşii, şi-n dezmierdările luminii
Îmi întindeam voios potirul să prind o lacrimă de rouă.
Visând, trăiam cu ei acuma, şi-atât de alb eram subt lună,
Încât abia scriam o umbră, când m-alinta şagalnic vântul,
Dar tihnă se făcuse-n mine şi caldă inima şi bună,
Că reveneam subt altă formă, să-mpodobesc şi eu pământul.
Când făr' de veste-o mână pală, mişcându-şi umbra pe grămadă,
Ca subt imboldul unei forţe necunoscute şi fatale,
S-a-ntins vrăjmaşă să mă frângă, — ş-acuma, alb ca o zăpadă,
Muream tihnit de-a doua oară în liniştea odăii tale.
Muream din nou, dar când trudită făcându-ţi braţele cunună,
A fost s-adormi zâmbind la mine cu faţa calmă între perne,
Eu ca o pulbere de aur m-am ridicat uşor subt lună
În căutarea altei forme desăvârşite şi eterne.