George ALMOSNINO - Și eu deasupra aşezărilor fericite. În patul meu trec mările (fragment)

cum amestec eu cuvintele
cum fac din ele o pastă
bună de pus pe pâine
cum aud eu bârna troznind
cum mă împiedic de toate nimicurile
cum mâna mea lasă jaluzeaua să cadă

vorbe atât de strâmte
ochiul atât de uriaș

cu fiecare zi ne apropiem
chipuri vesele sănătoase
fără încetare ne apropiem
dacă ne-am așeza
la umbra unui pin
ne-om trage șepcile peste ochi
am opri timpul
ciuperca albă scorojită de lene
crescând din miazma apropiată

(îmi amintesc de gura mea
de trupul meu
ca începutul acestui munte
zărit când nu te aștepți)

mama s-a stins într-un pahar
așezat pe pervazul ferestrei
voia să zboare
până ce brațele au ajuns milioane de brațe
așezate în ordinea lor

un tren trecea
priveam șinele goale
tata venea acasă odată cu noaptea
alb de spaimă își pipăia carnea

pe crestele uscate ale vânturilor
viața atât de scurtă
între două versante
o voce vorbind
cu echivocul altei voci
aici lumea cu neașteptatul ei zilnic
dincolo pietrele umplând noaptea
pisc al ochiului stins
sub pleoapele nemișcate