Aurel Dumitraşcu - Cimitirul personal

Sunt zile când mori şi tu intrând agale pe
poartă. Şi care gunoaie te revendică iar între ce
vânturi ai un ochi răstignit cine te duce purpurie-n noroi.
Mă întreb.
Nopţi murdare. Nopţile toate sunt mult prea murdare de
frică! – repeţi. Şi eu nu mai ştiu nici un leac. Eu
care am citit totul eu care am văzut totul
chiar şi trupul ofeliei putrezind lângă trupul lui mao
atâtea trupuri din care creşteau până aici pe pământ
drepte sfioase tulpini. Un imperiu. Scriem: un autor e
un om oarecare. Pierdut. Nu te lua dupa cuvintele lui
nu te lua dupa cuvintele mele.
Sunt zile cand mori şi tu intrând agale pe poartă. Ştiu
numele tău te astept ne închidem
stăm goi. Uneori putrezeşti tu. Uneori putrezesc eu.
Aproape nimeni nu ştie.