Nichita Stănescu - Cântec

Amintiri nu are decât clipa de acum.
Ce-a fost într-adevăr nu se știe.
Morții își schimba tot timpul între ei
numele, numerele, unu, doi, trei...
Exista numai ceea ce va fi,
numai întâmplările neîntâmplate
atârnând de ramura unui copac
nenăscut, stafie pe jumătate...
Exista numai trupul meu înlemnit,
ultimul, de bătrân, de piatră.
Tristețea mea aude nenăscuții câini 
pe nenăscuții oameni cum îi latră.
O, numai ei vor fi într-adevăr!
Noi, locuitorii acestei secunde
suntem un vis de noapte, zvelt, 
cu-o mie de picioare alergând oriunde.”