Gellu Naum - Pasărea oarbă

Pasărea oarbă zbura peste noi
striga în portavoce "zbor peste voi
sunt în extaz" şi îşi ducea o aripă la frunte
pasărea oarbă zbura mă lăsa singur
vedeam prin geam grădina paradisul în ceaţă
dincolo de prag vedeam dansul femeilor de porţelan
fragilitatea lor mă emoţiona profund
nimeni nu mai zbura peste noi totul
semăna cu o mănuşă neagră

apoi din umbră s-a ivit stăpâna mohorâtă a grădinii
abia ieşită din sălbăticie
ar fi putut să spargă dansul să nu rămână decât cioburi
era linişte iubita mea şoptea
"ar trebui să calci peste părul meu alb şi să te duci în grădină
să izgoneşti sălbăticiunea"
în glasul ei auzeam cum începea cutremurul
varul pereţilor se crăpa clopoţeii sunau
soarele de trestii uscate se clătina pe tavane
pasărea oarbă se întorcea zbura grăbită pe sub poliţă
era de sticlă şi de ceară şi îşi ducea o aripă la frunte

intrasem în umbra portocalie a grădinii
vedeam cum iubita îşi trecea mâna prin părul ei alb
pasărea oarbă zbura peste mine cădea
era de sticlă şi de ceară cădea din cuib nu se spărgea