Leo Butnaru - Absenţa negativului
1. infraroşu
Când
în ardoarea rugăciunilor
bigotul atinge extazul
în aura gândurilor sale
cu infraroşu
L-ar putea fotografia
pe Dumnezeu...
2. fără
Însuşi El fiind creator de claritate
probabil în cazul Său distribuţia luminii
nu poate fi (şi) inversă în
raport cu cea reală;
vreau să spun că
probabil
fotografia Lui Dumnezeu
nu are negativ