Nicolae Labiş - Am obosit de vin, de stele

Am obosit de vin, de stele
Am obosit de gândurile mele,
Am obosit de ochii care mă răsfrâng
Neculegându-mi chipul din adânc.
Am obosit râzând, am obosit de-atâta poezie
Cântând doar cele câte vor veni
Sau cele câte vrem să vie.
Visez să uit odată
Cuvinte, rânjet, gând
Şi să privesc în ochii de agată
Ca fiecare om de rând,
Chipul răsfrânt să nu-mi mai văd,
Cu spaima mea şi hohotul meu rece
Lângă un foc să mă cuprindă somnul
Sub zările cu margini de pământ.
În sângele fecioarei purificat şi dus
Prin trupu-i alb cu frăgezimi de nea
Eu aş simţi cum cerul coboară lin de sus
Ciorchini de cântece deasupra mea
Ştiu: acest vis pământul mi-l nutreşte
Smulgându-mi dorul meu de infinit
Dar visul creşte-n mine ca mădulare grele
Am obosit...
...
Mi-a murit iubirea cu rânjet şi stele
Încă din feşele inimii mele
Mi-a murit şi-i strigoi şi-n răstimpuri revine
Şi ţăruş nu-i pot bate-ntre coaste la mine.