Tudor Arghezi - Cântec mut

La patul vecinului meu
A venit az-noapte Dumnezeu,
Cu toiag, cu îngeri şi sfinţi,
Erau aşa de fierbinţi,
Că se făcuse în spital
Cald ca subt un şal.

Ei au cântat din buciume şi strune,
Câte o rugăciune,
Şi au binecuvântat
Lângă doftori şi lângă pat.

Doi îngeri au adus o carte
Cu copcile sparte,
Doi o icoană,
Doi o cârjă, doi o coroană.
Diaconii-n stihare
Veneau de sus, din depărtare,
Cădind pe călcâie
Cu fum de smirnă şi tămâie.

Lumânări de ceară
Se încrucişară.
Scara din cereasca-mpărăţie
Scobora în infirmerie,
Pe trepte de cleştar,
Peste patul lui de tâlhar.
Cei de faţă vorbeau pe deşte
Cu el, şi bisericeşte.
În tindă,
Creşteau plopi de oglindă
Şi o lună cât o cobză de argint.
L-am auzit şoptind.
Şi toată noaptea a vorbit cu ei
Şi cu icoana Dumneaei
A de-a pururea Fecioare,
De Dumnezeu Născătoare.

- “Lăsaţi-l: nu poate să v-asculte.
Nu vedeţi? Azi are vizite multe,
Domnule grefier”.
Zăbrelele s-au îndopat cu faguri de cer
Şi atârnau candele de stele
Printre ele.
Ferestrele închise
S-au acoperit cu ripide şi antimise,
Şi odaia cu mucegai
A mirosit toată noaptea a rai.

L-am găsit
Zgârcit.
El stă acum în pat.
Unde-i sufletul lui? Nu ştiu. A plecat.