Emil Botta - Remember

Ce departe eşti, întunecata mea iubită,
Prin pereţii odăii te văd ca prin sită,
Şi te-aud chemându-mă ca din altă planetă
Şi-mi scrii poezii pe obrazul de cretă.

E posibil, e posibil, oare să nu pot muri,
Să-ţi aud vocea suind treapta nopţii şi suind în zi,
Să mă ridic din pat ca o stafie, ca marinarul de veghe,
Să te zăresc în somn de la o mie de leghe?

Da, e posibil, întunecatul meu iubit,
Să mă auzi cântând chiar când voi fi murit,
Să mă vezi aeve în cereasca oglindă
Şi în părul meu stele să se stingă şi să se aprindă.

Dar să nu te superi dacă sărutul meu va fi rece
Dacă dragostea mea ca un frig o să te sece,
Dacă îmbrăţişarea mea te va face să suferi
Aducându-ţi aminte, nu, să nu te superi.