Ioan Alexandru - Autoportret

De ce mă simt eu, oare, în fiecare zi
Învins de-o bucurie aproape ne-nţeleasă ?
Că-n fiecare tânăr eu însumi par a fi
Şi fiecare fată mi-o socotesc mireasă.

Că-ngenunchez frenetic în faţa orişicui
Şi-s pregătit de jertfă în fiecare clipă.
Că nu mă tem de-acuma de spada nimănui
Şi fiece idee de-a mea e cu aripă.

Că ard în nerăbdare la locul de popas,
Mereu mi-e dor de zări necunoscute,
Deşi atârn pre crucea fiecărui pas,
Mă obsedează numai alpinele redute.

De ce mă simt eu, oare, în fiecare zi
Robit de mine însumi c-o patimă nebună ?
Stau ca un smoc de lună în prag de-a se-oglindi
În cuiburile-albastre de ape din fântână

Şi nu-nţeleg decât că-mi este dat
Să distilez în ritmuri această tulburătoare vreme.
Ioan Alexandru din nou entuziasmat
Citeşte la cenacluri o mie de poeme.


Volumul: Cum să vă spun 1964