Virgil Teodorescu - Peisajul necunoscut

Mănuşa fură mâna spărgând în unghii frunze
Mănuşa mai atârnă ca o cenuşă caldă
În care arde carnea ca nişte gâturi de girafă
Eu te aştept cu mâinile pline de furnici
Pe care le voi arunca cu un gest impudic
Pentru a le putea găsi pe ţărmul mării când dragostea
E mai înaltă decât gâtul colorat al girafei
Tu eşti femeia în care se strâng de gât oamenii
Sau îşi trec prin umeri cuţite lungi de sticlă
Sau vorbesc despre violenţele inaccesibile ale panterei
Tu eşti femeia în care se deschide visul
Ca o enormă plantă de apă
În care oasele lustruite sunt ace de cusut
Blănurile oceanelor pentru totdeauna