Mircea Cărtărescu - Femeile
femeile sunt interesante
până în 20 şi peste 30 – ei, da
cam 5 înainte şi 5 după
ce puşti nu-şi doreşte, când nici nu ştie cu ce seamănă obectu-ăla
o muiere de 30 de ani?
ce chelios la 35-40 nu vrea o fâşneaţă?
când ai grasă, vrei slabă – căci femeile sunt interesante
puţin sub siluetă şi puţin peste -
când ai avut o lascivă, parc-ai vrea , nu ştiu cum,
o ruşinoasă, care sa-ţi spună să stingi lumina...
Mareş şi Dinu (Dumnezeu să-l ierte)
la Dinu, într-o noapte de chef generaţionist
în bucătărie, cu păhăruţele: „Dom’le,
cel mai mişto lucru din lume e să regulezi o femeie, să aşa şi pe dincolo
şi aşa, şi altfel” – şi două ore au vorbit doar de asta, cu detalii,
motanii...
femeile sunt de fapt la fel ca noi
sunt şi ele curioase ca şi noi
ştii, te uiţi la una pe stradă sau în tramvai
şi te gândeşti: dom’le, cum ar fi?
aşa gândesc şi ele.
Şi cum găseşti bărbaţi sfioşi ca nişte fetiţe
aşa găseşti şi fete care gata la fermoar
când rămân singure cu un tip.
Radu (la Rahova, într-o seară rece
la o bere la halbă şi mai rece):
„24? Tu vorbeşti serios? Păi eu la 24
mă săturasem de gagici, avusesem căcălău... ”
şi-apoi, jucându-se cu bricheta: „Uite care-i treaba:
poţi să fii cine-ai fi, o muiere nu stă cu tine
dacă nu simte c-o stăpâneşti
poţi să fii cel mai mare mahăr sau geniu,
facu-le şi dregu-le... ”
femeile nu sunt oameni
nu te poţi înţelege cu ele
asta afli mai des după-nsurătoare
să vezi porumbiţa ce vânt îşi ia
ce strigă la tine
ce program face cu tine...
e drept că atunci
nu mai e acelaşi lucru.
după cinci ani de convieţuire când îi pui mâna
pe fund, parc-ai pune pe-al tău.
Dom’ Nichi, la Berlin (eu şi Traian)
ascultându-l cu votcile-n faţă):
„Asta e ca şi cu femeile: când vezi pe stradă una
cu dunga ciorapului puţin într-o parte
îţi dai seama că e acolo ceva în neregulă,
că e abordabilă.
Corectitudinea perfectă inhibă, şi la femei
şi într-o operă”.
Şi noi: „Excelent,
excelent, dom’ profesor! ”
femeile splendide şi femeile urâte
sunt OK
fereşte-te-n schimb
de fata obişnuită, care, în blugi şi tricou
stă, nici urâtă şi nici frumoasă
în staţia de tramvai.
Ea-i ca şi tine şi te aşteaptă.
D. Iacobescu - El Dorado
Amurg pe-o mare de topaz...
Porneşte nava-n joc de spume,
Iar cei plecaţi spre-o nouă lume
Stau înlemniţi ca-ntr-un extaz.
Adio!... o copilă pală,
Cu gesturi mute de delir,
În unde zvârle-un trandafir,
Smulgând petală cu petală.
Iar cerul ftizic scuipă sânge;
Un glas pierdut în valuri plânge;
Se-nalţă adieri bolnave.
Un marinar uitat în port
Priveşte urma mândrei nave
Sarcastic ca un cap de mort.
D. Iacobescu - Scenetă
În depărtări se-nchide cetatea de lumină
Şi rănile de seară prin umbra ei se scurg;
În balamuc nebunii, uitaţi într-o grădină,
Stau înecaţi în vraja acestui trist amurg,
Privind cum unul joacă un dans de balerină.
În salturi delicate, ridicol de naive,
Îşi leagănă papucii c-un tremur întrerupt,
Pe faţa lui surâde triumful unei dive,
În timp ce spectatorii, prin pantalonul rupt,
Admiră în tăcere picioarele-uscăţive.
Iar unul dintre dânşii, plecându-se, îi strânge
Un mic buchet de iarbă şi de măceş uscat,
Cum, însă, dansatorul refuză încurcat,
Galantul se repede şi-l bate pân' la sânge.
Petre Stoica - Frizerul
Pornea dis-de-dimineață cu lădița sub braț,
ciocănea discret în geam până când auzea
o tuse ușoară, un răspuns mormăit...
Povestea ce s-a-ntâmplat peste noapte în sat,
afla cine se duce la târg să cumpere cai,
cine se căsătorește curând, cine s-a spânzurat.
Era calendar; știa prețul porumbului nou;
nimeni nu punea ventuze mai bine ca el!
Cu pămătuful ca o crizantemă-nfoiată
arăta un punct în aer - și vorbea, și vorbea...
Mie îmi plăcea când pulveriza odecolon.
Acoperit de zăpadă și ploaie, tras între umeri
alerga cu lădița din casă în casă...
De sărbători felicita familia întreagă,
deseori era poftit să rămână la masă.
Duminica după-amiaza îmbrăcat în haine negre
juca popice sau farbel cu cărți ungurești,
mândru cerceta pe fiecare parte: - Da,
eu v-am făcut frumoși, cu briciul și cu priceperea mea!
Afla el primul noutățile din sat.
Nimeni nu s-a supărat vreodată pe el -
pe toți i-a făcut pentru o zi, două, frumoși,
tuturor le-a spus taine la ureche
dimineața, aplecat peste capete somnoroase
cu briciul ascuțit și lucios...
din Arheologie blândă (1968)
Petre Stoica - Refuz categoric
"Se mai poate vorbi Eului profund?"
César Vallejo
Cum să mai scrii versuri lirice
în aceste zile când tânărul martirizat
e scuipat de surori în spitale
iar adevărul este cărat la gunoi
în căruţe trase de cârtiţe ieşite la lumină?
versuri parfumate pentru mama
care-şi caută copilul omorât cu ranga?
metafore subtile pentru stomacul
muncitorului umplut cu sofisme proletare?
azi versurile lirice sunt adevărată jignire
lăudat fie poemul gloduros poemul strâmt poemul orb
ca timpul prin care trecem cu picioarele retezate
din Piaţa Tien An Men II (1990)
Petre Stoica - Într-o cetate modernă
Elev de liceu palid după întâia țigară
treci pe străzile orașului cu hortensii și femei sănătoase
însoțite de bărbați fără patimi
din turnul primăriei te salută un clovn
apoi dispare strănutând în văzduh
cine sunt mareșalii din stradă?
nimeni nu știe unde se află Europa
în cafeneaua de pluș bătrânii cu chipuri de marmoră
joacă zaruri dar moartea câștigă mereu
din pâlnia soarelui picură miere păsări umile
ciugulesc semințe de aur la picioarele Fecioarei Maria
de ce nu vine vântul
să liniștească sânii femeilor sănătoase
să-mi răcorească obrajii încinși de primul sărut
în parc lângă chioșcul fanfarei?
de ce nu vine vântul?
arșița topește fardul obrajilor tramvaiul galben
duce țăranii chipeși la gară - acolo
unde viața are gust de păcură dulce - acolo
unde se vând bilete pentru gările din paradis
seara pietonii se retrag în camerele lor mortuare
crește cântecul Lili Marlen
departe foarte departe
gramofonul gâfâie ca un obez în fața unei fecioare
o saltea cu aripi împușcate zboară pe fereastră
dar nebunii orașului întârzie sub felinare
și pipăie conturele Europei bolnave
din Melancolii inocente (1969)
Petre Stoica - Elegie
Intră pe uşa întredeschisă
se aşază nepoftit la masă
stăm unul în faţa celuilalt
îşi toarnă vin în pahar
îmi torn vin în pahar
nu rosteşte un singur cuvânt
împart cu el tăcerea
îl privesc îl măsor îmi seamănă leit
poartă barba mea are culoarea ochilor mei
până şi ţinutul ţigării între degete
este identic cu al meu
se ridică lent pleacă pe uşa întredeschisă
mă îndrept spre oglindă mă cercetez atent
oaspetele necunoscut eram chiar eu
cel care ieri credea în ziua de azi
cel aşteptând scrisoarea care nu a sosit
cel care mâine îşi va pune o mască
să nu se mai recunoască să nu mai aştepte nimic
din Pipa lui Magritte (2005)
Petre Stoica - Din sicriul cu fotografii
Ieri bunica mi-a făcut prăjitură cu mac
era duminică ziua amintirilor pururea sfinte
citeam pe rând din scrisorile cu flori aurite
reiese că bunicul era un caligraf melancolic
din sicriul cu fotografii și miresme duioase
am răsturnat pe masă nuanțele anilor vibrând
ușor cafeniu, priveam pantalonași cu dantelă
și malacoave sau dulame de ofițeri cercetași
spre seară când afară toate se întunecă brusc
mi se părea că vorbesc cu o ființă rămasă
dincolo de apele timpului vii apoi am mâncat
din prăjitura dulce cu mac
Petre Stoica - Credeam că se poate bea o cafea
Cum au intrat în casă?
stau aşezaţi pe canapea
cu bâte strânse între genunchi
ascultă muzică rap şi sparg
seminţe de floarea-soarelui
cum aţi intrat în casă?
şi cine sunteţi? întreb
îşi ridică privirile mă cântăresc sfidător
ah spune unul credeam că aici
se poate bea o cafea caldă
venim de la o manifestaţie pacifistă
vă rugăm să ne iertaţi vă ştiam
prelat sau ceva asemănător
mă îndrept spre telefon
nu chemaţi pompierii sar cu toţii în cor
credeam că aici se poate bea o cafea caldă
şi iată am dat peste un bătrân agresiv.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)