Margareta Sterian - Vetustă
Jucării cu resorturi stricate,
cu zâmbete vagi, distrate,
cu prea lungi rochii și prea mari pălării;
în mâini subțiri mănuși îngălbenite
și în sacoșele de catifea-nverzită
batiste de dantelă - verveine, armoarii...
și urma unei lacrimi căzută... nu mai știi...