Mihu Dragomir - Trecere în netimp

Tu vei vrea tot mai multe-mbrăţişări
în seara aceea de mai. De departe
voi auzi tainicele chemări
ale iubirii ascunse în Moarte.

Transfiguraţi de iubire
vom fi una, cum din început,
şi tu vei mângâia în neştire
mâna şi obrazul meu de lut.

Logodirea va fi neştiută şi clară,
asemeni unui strop de-argint în ape;
voi adormi cu primăveri sub pleoape,
şi-n jur va fi eternă primăvară.

Tu vei rămâne gingaş-aprilină,
când Moartea mă va săruta încet,
şi va să-ţi fugă ultimul regret
pe coarda beethoveniană de violină,

care va cânta epitalamul morţii.
Rămasă singură pe drum,
mă vei iubi, din paginile cărţii,
şi eu te voi iubi ca şi acum.