Tudor Arghezi - Jignire

Nepreţuind granitul, o, fecioară!
Din care-aş fi putut să ţi-l cioplesc,
Am căutat în lutul românesc
Trupul tău zvelt şi cu miros de ceară.

Am luat pământ sălbatic din pădure
Şi-am frământat cu mână de olar,
În parte, fiecare mădular,
Al finţei tale mici, de cremene uşure.

Zmălţându-ţi ochii, luai tipar verbina,
Drept pleoape, foi adânci de trandafiri,
Pentru sprâncene firele subţiri
De iarbă crudă ce-nţepau lumina.

Luai pildă pentru trunchi de la urcioare
Şi dacă-n sâni şi şold a-ntârziat
Mâna-mi aprinsă, eu sânt vinovat
Că n-am oprit statuia-n cingătoare

Şi c-am voit să simtă şi să umble
Şi să se-ndoie-n pipăitul meu,
De chinul dulce dat de Dumnezeu,
Care-a trecut prin mine şi te umple.

Femeie scumpă şi ispită moale!
Povară-acum, când, vie, te-am pierdut,
De ce te zămislii atunci din lut
Şi nu-ţi lăsai pământul pentru oale?