Virgil Teodorescu - Plimbarea pe faleză

Am pus la sare corpul iubitei mele pentru a-l avea toată viaţa
şi după ce-am sărutat-o lung pe gură
am ieşit să mă plimb pe faleza răcoroasă.
Pe faleza răcoroasă se plimbau şi borţoşii mei părinţi
în hainele lor solide
şi de-o parte şi de alta a buzunarelor păzea câte un sălbatec jaguar.
Dar dinspre orizontul nemărginit
coborau spre buzunarele părinţilor mei
nenumărate şi fine scări de mătase
pe care vedeam scene stranii,
şi-n timp ce ele se petreceau
o luptă navală avea loc în larg,
mai departe rechinii ieşeau după pradă
târând în suprafaţă sânul impudic al mării.
Părinţii mei borţoşi şi calmi ca o clădire sub bătaia lunii,
mângâiau din când în când capetele jaguarilor puternici
şi se plimbau înduioşaţi amintindu-şi viaţa lor comună (comunală) pe faleza răcoroasă.
Ca să evit întâlnirea cu ei,
care m-ar fi aruncat în cea mai dezordonată deznădejde,
am intrat în prima frizerie
şi astfel, fiind forţat în cel mai strict înţeles al acestui cuvânt,
mi-am tăiat veninosul meu păr
în care îmi ascundeam dragostea
sub inele dureroase şi reci,
strigătul depărtat: sunt aici, prin munţi când rătăceşti,
naufragiul şi respiraţia mării.
Dar pe scânduri şi pe mâinile frizerului,
acolo unde zăcea părul meu otrăvit,
am revăzut scenele stranii petrecute pe scările de mătase
care coborau în buzunarele părinţilor mei dinspre orizontul nemărginit.

1932