Te-ai cuibărit în mine cu migală.
Păreai întâi că n-ai nimic de spus.
Cu amărui săruturi de migdală,
tu mi-ai clădit şi stânca unde-s pusă.
Mai pot printre liane de cuvinte,
să mă ridic din lungul meu zăcut?
Dacă-ar putea sleirea să cuvânte,
tot glasul lumii noastre-ar fi tăcut.
Şi, din prea plinul golului iubirii,
cu mâna-ntinsă mila eu ţi-o cer,
cu mâna care-n voia răzvrătirii
oricând striveşte fulgerele-n cer.
