Ion Pribeagu - Regrete eterne
Înalt şi deşirat ca o momâie,
La căpătâiul meu, un popă laic
Citeşte grav, pe nas, un vers ebraic
Prin mirosul de naft şi de tămâie.
Sicriul e-mbrăcat în stil arhaic
Şi-n colţ, Mimi, cu chip ca de lămâie
Dorind în amintire să-mi rămâie,
Depune un mănunchi de flori, prozaic.
Privind, apoi, zabranicul umil,
În liniştea odăii sepulcrale,
M-a plâns cu lacrimi mari de crocodil …
Şi-ngenunchind, şopti cu multă jale :
- “Păcat de el, c-a fost băiat gentil,
Dar nici odată nu dădea parale !”
(“Strofe ştrengare “, 1930)
