Mihail Eminescu

"De când lumea nu s-a văzut ca un popor sa stea politiceşte sus şi economiceşte jos; 
amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură
strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice.

Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis
ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat
proroc mincinos.

Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul
cheltuielilor cu 40%; ca cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul
posturilor cu sutele; ca cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor
vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme
încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din Bucureşti; că
se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă-Chiustenge (Constanţa
n.r.), care nu face nici cinci, şi că patru milioane din preţul de
cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata
cum că o seamă de judecători şi de administratori în România sunt
tovarăşi de câştig ca bandiţii de codru.

Dacă cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi râs de dânsul şi
totuşi nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat şi se întâmplă
zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita măcar.

Nu exista alt izvor de avuţie decât muncă, fie actuală, fie
capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere
fără muncă şi fără capital nu mai e îndoiala că ceea ce au ei a pierdut
cineva.

Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită
capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei
generaţii... Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă
funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie...

Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi,
loviţi de sentinţe judecătoreşti. Acei ce compun grosul acestei armate
de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheşeftarii de toată mana,
care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o
supunere mai mult decât oarbă.

Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune.

Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de
scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie,
dirijază însuşi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţiş a-l
reabilita, alegându-l în Senat.

Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese
personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor şi
trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a
tarii... Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu
comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia
şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie."

*Mihail Eminescu *