Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Radu Stanca - Arhimede şi soldatul

  

Să nu te-atingi de cercurile mele,
Ostaş viclean ! Şi nici să nu te-nşele
Asemănarea lor cu arcul tău.
Sunt simple jucării şi nu fac rău.
Nu te uita prostit, cu ochiul acru.
În rotunjirea lor stă actul sacru,
Care-mplineşte sânul, mingea, vasul.
Ş-aceasta nu-i o lance, e compasul…
Apropie-te mai bine cu sfială,
În rotunjirea lor nu e greşală.
Şi chiar dacă le vezi întinse-n zgură

Esenţa lor e tot idee pură.
Dacă arunci o piatra-n lac se iscă,
Le vezi stârnind un salt de odaliscă,
În fumuri moi se leagănă agale,
Pe scoici şi melci desfăşură spirale.
Cerescul cerb le poartă sus în coarne
Sunt ochiul lui atent când el adoarme.
În forma lor tot cosmosul încape.
Priveşte-le, nebunule, de-aproape !
Zadarnic te-nvârteşti pe lângă poartă.
Cât timp problema mea rămâne moartă,
Cât mă frământ să-i aflu deslegarea
Nu-ţi părăsesc, fii sigur, închisoarea.
Căci sau sub ziduri, sau sub cer de stele,
Înconjurat de cercurile mele,
Fie că dorm pe prund, ori blăni de biber
Cât timp le am pe ele, eu sunt liber !