George Călinescu - Interdicţie

Nici n-ai ieşit pe uşa cea de perete dată,
Şi-ncep să număr ziua când vei veni din nou,
Mă înveleşti cu părul şi mă săruţi o dată,
Şi pieri din faţa mea cântând ca un ecou.
Iubirea mea-i făcută din grijă şi-aşteptare,
Să merg cu tine-alături îmi este interzis.
Stai într-un turn de aur sclipind în depărtare,
Şi ca s-ajungi la mine tu zbori peste-un abis.
La ora fermecată te-aştept cu îndoială,
De-ntârzii simt o spaimă, de vii, melancolie,
Mi-e teamă de-aceea zi în veci catastrofală
Când nu te va mişca a mea thaumaturgie.
Din mine trupul tău nu se va face rodnic,
Puţin te strâng în braţe, mai mult te văd în vis,
Nu-ţi voi fi mire sacru, ci pururi un logodnic,
Să merg cu tine-alături îmi este interzis.

(„Lauda lucrurilor – Statornicie”, 1963)