Claude Sernet (Mihail Cosma) - Laude

1

În umbră de mătasă verde, cu luna, - laude.
Stranii şi întunecate: umilită tremurare; - lebede limpede sau crin de amurg în trecere: însingurare; - cetate moartă sub căderi de stele (de la fereastra castelului, rotundă, au picurat porumbei de albă îndoială): amintire în vreme.
Apoi, cu slavă tainică - în luminată pierdere, resfrângeri de tăcere către adânc: amare înfloriri de mărgăritar.
De-acum, tristeţi de argint vor fi aproape - vântul, poate.
În negre şovăiri de toamnă, mâini veştede, ca frunze, vor căuta pe strune o lină reîntoarcere.
Răsunet al uitării, departe e viaţa.
Clopote lăuntrice lunecă-n nelămurire; zidul vechi în rugăciune, cu ţipete şi zboruri, mereu spre dărâmare; - atâtea întâmplări ciudate.
Ca un rod sterp, ca o flacără prelungă.
Spre veşnicie te vei crede - departe e viaţa.
Cuvântul tău e noapte.

2

Rostit, cel din urmă cuvânt a fost o frunză: cădere sau trecere, aproape de tăcere - lângă pământ.
În anul acela trist - cel mai uitat al unui veac întreg - peste ţinuturile Domniţei da Gran, - departe peste singurătatea ţinuturilor veştede, trecuse, tremurător trecuse o pasăre pierdută, ca o nelinişte de fier.
- Păstrează-i amintirea neagră pentru toamna care va veni.

1924