La hărăzirea fabulei
"Râul și heleșteul"
Nici gândeam ca pentru versuri să iau în mână condei,
Când țintirea-mi aici este la un altfel de idei,
Care nu cer epistole, nici fabule de glumit,
Ci protesturi, reclamații dreptului de sprijinit.*
Dar dorita întâlnire-ți mă făcu să stau un ceas,
Și din cuprinsul Temidei să mă cațăr pe Parnas.
Rodul astei întreprinderi e fabula ce-ți închin,
Scrisă cu o grabă mare, într-un stil nu prea senin;
Dar a mea dorință este ca tu să fii vecinic râu
De poezii curgătoare, de talentul cel mai viu;
Să scrii pentru-a noastră slavă, ca toți să ne lăudăm,
Câți o limbă românească astăzi întrebuințăm.
Știi prea bine că talentul este de la ceruri dat
Și oricare-și va da sama cum în lume l-au tractat.
Talentul tău este mare și sama-ți va fi mai grea,
Când din orice întâmplare a-l părăsi tu vei vrea.
Toți poeții cearcă-n lume feluri de nemulțumiri,
Dar din ele scânteiază cele mai vie simțiri.
Ațâțați de-mpotrivire ei se luptă ne-ncetat,
Și izbânda le e slava cu care s-a-ncununat.**
Scrie! scrie! iată-ți legea ce trebuie să urmezi,
Pentru ca să fii ca râul și-n viitor să viezi.
* Mă aflam la București în pricini de judecăți.
* * Precum Tasso.
