PREGENEZĂ
Dintâi – Dumnezeu?
Dintâi – Libertatea?
Dintâi – Cosmosul
lumea?
În toate
Ante-Începutul în care
toate astea
s-au născut reciproc
atunci
la începutul începuturilor
Dumnezeu
din sine însuşi pe sine născându-se
sta prunc-pruncuţ cocon-coconaş în
poala propriei sale umbre
alburii
ACOLO...
– Ce mai face pruncul
acolo
în interiorul mamei?
– Ai avut în vedere în
interiorul lui Dumnezeu?
ZÂMBETUL
copilăria? –
zâmbetul
sosiei lui Hristos
în care şi-nceputul-geneză
şi sfârşitul-moarte
e luminos
PRINTRE RUINE, DIMINEAŢA
Spre chindie
vipera ridică capul
dintre ruine.
Ar fi un sacrilegiu să spun
că în ochii ei
Soarele lui Dumnezeu
aprinde candele?
ÎNTÂIA RANĂ
Ea nu sângera. Din oarecare pripeală sau
lipsă de experienţă
Creatorul o lăsă pe humă pe când
încă nu suflase asupra ta şi deci tu încă
nu erai însufleţit
însă nici însângerat (aici
cu sensul de alimentat cu serul vieţii).
Încă nu existau copite ce te-ar putea strivi
fulgere ce te-ar putea lovi
gheare ce te-ar putea sfâşia sau doar
mărindu-ţi enorm uşoara rană lăsată din neatenţie de
unghia dumnezeiască
rană abia schiţată pe huma jilăvită de sputa Lui. Adică
erai pe calea de a fi dus la bun sfârşit
de a fi adus pe lume (ca şi cum pustie încă)
de a fi dus la capăt
şi de la acel capăt începeau anume
concomitent
trecutul prezentul „viitorul”
şi întâiul dor adamic de nemurire.
Curios – primul gest reflex al humei tale înzilite
fu datul din coate! acest zvâcnet primordial
alertând şi sângele-ţi ce – cu întâia-i picătură – apăru pe
abia sesizabila zgârietură lăsată de unghia divină pe
huma-ţi măslinie.
În vreme ce modela deja altceva – un înger
care instinctiv repetă şi el primul tău gest
Domnul zise:
Îngere tinere
nu da din coate ci
dă din aripi din aripi!...
VISÂND DIMPREUNĂ CU DUMNEZEU
...Vise ridicate la rang de lumină
noi v-am râvnit dimpreună cu Dumnezeu care ne-a mărturisit
că nu poate visa dacă nu e conectat la prezenţa omului
de aceea tot stă cu faţa în peisajele de aburi ale apelor
în peisajele de pulbere ale înaltului
anume astfel întreţinându-şi starea de visare
pleoapele sale fantastice fiind ca nişte vele de caravelă
naufragiul căreia înseamnă supărarea Domnului Dumnezeu şi
îmbarcarea Poetului (în loc de Noe) pe potopul de lacrimi
în amestec – de bucurie şi durere – ale lumii cu
toate lăcomiile ei întru bine întru rău
întru viaţă întru moarte întru taină şi – sigur–
întru ce va mai spune Dumnezeu căruia îi aparţine
primul şi ultimul cuvânt Ce Totdeauna Este...
LA MUNCĂ
la orizont
o stare-aşezare de nori
ce creează impresia că
Dumnezeu şi-ar sufleca mânecile
POATE CHIAR SPRE VIZIUNE…
un înger săpând de zor
din adâncimea înaltă a cerului
spre adâncimea joasă a cerului – adică
dinspre tăriile lui Dumnezeu
spre punctul nostru de vedere
sau poate chiar spre viziunea noastră;
îngerul pe sine însuşi dezgropându-se
din anonimatul albastru
GRAŢIE ŢIE
Doamne
să nu gândeşti cumva
a-ţi asuma cine ştie ce
neplăcută responsabilitate de
sinistru protocol:
graţie Ţie
eu trăiesc benevol
şi nesilit de nimeni
chiar dacă
de la viaţă la moarte n-ar fi decât un
pas... –
Ba şi mai puţin: doar
străvezimea
foiţei de Biblie...
Motive întru unison
I
după Cuvântul
care a fost la început
apăruseră îndată şi
o mulţime de motive
de a Tăcea
II
am recitit Scripturile
constatând
că nu s-au împuţinat deloc
motivele despre care
aş putea tăcea
ci doar motivele din care
aş putea să tac
toate acestea
creând impresia de psalm în care
esenţa psalmului se remarcă
precum un alt psalm
în lumea aceasta (şi cealaltă) în care
unica dilemă e
însăşi dilema.
III
de unul singur
Universul poate tăcea
la unison
CÂND MĂ SMULGI...
îngere necruţător
(pare-se căzut) să ştii
nu mă tem când tu
mă (s)mulgi din labele existenţei
ca
să nu mai vorbim de realitate
CARTEA UNICĂ
Pe la 16 ani
visasem CARTEA UNICĂ
adică
a UNI-
VERSULUI – o
dublă avere: CARTEA era
cu autograful Lui DUMNEZEU.
EPILOG
ca umbra Numelui Lui Dumnezeu
tăcerea se lasă peste numele noastre.
