Văd că vi s-a urât, versuri, de-a mai sta în închisoare
Și în umbră de ani zece; văd că vrând să vedeți soare
Slobozenie îmi cereți, înșelându-v-a gândi
Că la cititorii veseli primire veți găsi,
C-aducându-le plăcere, folosință și zăbavă,
Vouă vă va face cinste, mie laudă și slavă.
Deși știu că prin aceasta în idee ne-amăgim
Vă slobod în pace, mergeți; ați vrut să ne despărțim!
Când din mână-mi mână-ți trece, veți vedea c-aveam dreptate
Să vă țin în întuneric părăsite și uitate;
Veți vedea c-a noastre gânduri foarte lesne s-amăgesc;
Mulți pentru dorința slavei nasurile își julesc!
Încât floarea noutății veți păstra neveștezită,
Oamenii ce iubesc noul vor citi cu mulțumită,
Căci de-i și gol adevărul la-nțelepți tot e plăcut;
Iar îndată ce-acea floare veștezită a căzut,
Toți vor judeca că mintea mi-a venit în rătăcire
Ș-ale mele bune sfaturi le vor numi clevetire.
Deși niște versuri care nărăvirea prihănesc,
Cu grețoasa clevetire nicidecum nu se-nvoiesc,
Dobitoc ce voi a-mpunge mă vor socoti pre mine;
Puțini se găsesc de-aceia ce văd lucrurile bine!
Unii mă vor huli iarăși pentru că m-am ocupat
De un lucru ce la vrâsta și la postul meu nu-i dat,
Alții n-or vrea să mă cruțe, căci am avut îndrăzneală,
Defecturile străine să descopăr la iveală.
În zadar voi le veți spune că trebile mi-am cătat.
Și rodul anilor tineri nicidecum nu am știrbat;
Că a mea îndatorire am urmat cu sârguință
Și că versul pentru oameni poate fi și de priință,
Vor răspunde că în viață nu sunt ceasuri de prisos
Și că din scris și din versuri nu iese nici un folos.
Zavistea veninoasă va mai găsi pentru mine,
Că pe vechi și noi autorii am prădat fără rușine
Și că în limba rusească tot acele am bârfit,
Ce latinii și francezii mult mai bine le-au rostit,
Că a face două rânduri în armonie să sune,
Pre care le-am găsit gata n-a fost lucru de minune.
Aceste sunt pentru mine, iar pre voi vă vor uita,
Și cu Bova sau cu Erșa [1] la un loc vor arunca,
Unde-n pulbere zvârlite veți sluji la cari de hrană,
Ori veți fi de învălitul icrelor din vro dugheană.
Dea cerul să nu să-ntâmple aste care vă prezic,
Târziu plânge dacă-n mreajă a căzut bietul pitic!
La copiii fără minte slobozenia e dragă,
Dar greșesc când ei în seamă sfatul părintesc nu bagă,
Din aceste de pre urmă sfătuiri ce vă-nsemnez,
Voi puteți să înțelegeți ce iubire vă păstrez.
traducere realizată de Alecu Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844)
[1] Două netrebnice povești ce se vindea manuscrise pe podul Spaski de la Moscova.
