citiţi-mă şi veţi orbi le-am zis şi ei m-au citit şi au orbit
cu toţii pînă la ultimul
citiţi-mă şi veţi muri le-am spus cu voce tare şi surdă
şi ei m-au citit şi au murit pînă la ultimul
citiţi-mă şi din nou vă veţi naşte le-am strigat în urechi
şi ei m-au citit şi din nou s-au născut pînă la ultimul
neamul meu de născuţi şi de nenăscuţi tzone a avut are
şi va avea totdeauna încredere neştirbită în mine
şi-n poemele mele
*
legat la ochi cu chiar degetele mele păşesc entuziast
printr-o vîlcea burduşită cu urşi
şi pe fiecare urs o femeia goală cîntă fără răgaz
la cîte o tulpină fragilă de păpădie puf puf puf
şi în aer se ridică o pulbere albă ca un suflet de adolescent trist
puf puf puf şi praful de păpădie se face nor şi pluteşte
deasupra vîlcelei
urşii sînt cuminţi deştepţi şi îndrăgostiţi puf puf puf
urşii ţin femeile goale pe pielea lor cu o nedisimulată
mîndrie de urs
femeile goale de pe noi sînt pielea noastră a doua
vorbesc ei toţi deodată
femeile noastre goale de pe noi sînt pielea noastră de lux
nu nu visez chiar sînt într-o vîlcea acuns după un muşuroi
splendid de cîrtiţă
femeile goale de pe urşi chiar cîntă şi suflă puf puf puf
în tulpinile fragile de păpădie
urşii se vede foarte bine de unde mă aflu sînt foarte fericiţi
şi parcă ar vrea să cînte şi ei mor mor mor mor mor mor mor
şi puful de păpădie se înalţă la un metru deasupra lor apoi
la doi apoi la trei pare un puf special pare o ninsoare
care cade în sus un omăt fraged şi senzual care pluteşte
regeşte deasupra de noi toţi eu urşi şi femeile
goale călare pe blănile lor
legat la ochi cu chiar degetele mele păşesc entuziast
printr-o vîlcea burduşită cu urşi
*
poate că un cuvînt mort este un cuvînt bun şi da da
şi încă de vreo mie de ori da
poate că un poet mort este un cuvînt bun
*
vai vai şeherezada cea de demult se culcă singură
seară de seară vai vai stăpînul ei a ruginit lîngă ea
hai şeherezada vino la mine în braţe să număr bob cu bob
toate cuvintele pe care le ştii
hai şeherezada să facem noi amîndoi un rug ale cărui flăcări
să se vadă pînă hăt adînc şi foarte adînc
în antichitate
hai şeherezada ridică-ţi ţîţa peste orizont cu mine sus
pe sfîrcul ei roşu în chip de catarg
hai şeherezada bate-te în şolduri şi în pulpe de cristal
cu iubita vieţii mele fie şi pentru o singură noapte cu mine
hai şeherezadă mai singură ca niciodată fii chiar tu
iubita vieţii mele de fiecare noapte şi de toate
morţile ce or să vină
*
nu vă ascund că mănînc pîine de hîrtie şi ronţăi cu nesaţ
ciocolată de hîrtie şi mă spăl pe obraz cu apă de hîrtie
ieri seară mai mult decît curios mi-am vîrît mîinile-n burtă
şi am văzut că şi maţele mele sînt maţe de hîrtie
ieri seară mi-am scos oasele afară din trup şi oasele mele
erau pline cu suluri de papirus învechite la colţuri
poate că şi din cauza asta poemele mele muşcă din mine
ca din ţîţa mamelor lor care trebuie să fi fost cîndva
pline ochi cu suluri noi de papirus neapărat egiptean
*
tot ieri în podul meu din strada aurel vlaicu au venit cîinii-suliţă
din poemele lui virgil mazilescu
erau cîini-suliţă extrem de interesanţi şi de expresivi boturile lor
suliţă aveau în vîrful lor agăţat un fel de surîs
hei voi cîini-suliţă le-am zis ce-i cu voi pe aici nu ştiţi
că nu aveţi voie să părăsiţi poemele lui virgil mazilescu
noi cîinii-suliţă răspund ei nu vom părăsi vreodată poemele
lui virgil mazilescu poţi de altfel ca să ştii că chiar el
ne-a trimis să ne vezi şi să ne găzduieşti în bucureşti
pentru o oră sau două
bine am zis fie am zis dar el nu vrea să mai vină prin bucureşti
am uite chiar aici în colţul dinspre fereastră
un pat încăpător pentru el liber ca pasările cerului
păi nu vezi că el chiar stă în patul de lîngă fereastră nu doarme
cum vrea să lase impresia ci doar se preface că doarme
paşii îngrozitori de gheaţă şi i-a pus cuminte ca un copil
sub pat să nu fii deloc îngrijorat nu se vor topi niciodată
tot ieri în podul meu din strada aurel vlaicu au venit cîinii-suliţă
din poemele lui virgil mazilescu
*
sunt foarte singur domnul meu zice încet mazilescu pipăind
cu degetele de la picioare podeaua locuinţei mele
din strada aurel vlaicu
poezia nu mi-a furat numai inima ci mi-a furat şi moartea
şi fără moartea mea lîngă mine singurătatea mea este
de-a dreptul cumplită este cu vorbe precise insuportabilă
dacă-mi vei atinge cum este firesc mîna pentru salut şi tu
te vei umple de singurătate ca de rîie că de moarte văd
că eşti plin cum şi eu am fost cîndva
nu te păzi nu încerca să-ţi păzeşti moartea cu ghearele
şi cu dinţii cum eu din răsputeri am încercat în zadar e totul
şi ţie poezia ta îţi va fura moartea
dar e bine asta întreb oare e bine asta nu domnul meu
nu deloc nu e bine
vezi acum cît mă mai prefac eu că dorm să nu se îndepărteze
prea mult de mine cîinii mei suliţă simt că pînă şi ei
ar vrea să mă părăsească să se piardă de mine fără urmă
sunt foarte singur domnul meu zice încet mazilescu pipăind
cu degetele de la picioare podeaua locuinţei mele
din strada aurel vlaicu
*
în regatul tzone poezia tzone îşi şterge de moartea de fiecare zi
şi de moartea de fiecare seară tronul cu batiste imposibile
de mercur
în regatul tzone poezia tzone îşi zice sieşi bonjour imposibilă
şi totuşi posibilă poezie tzone bonsoir mult iubită
şi deloc iubită poezie tzone
în regatul tzone poezia tzone îşi leagănă pe genunchi cu tandreţe
nepereche poemele tzone nou născute
în regatul tzone poezia tzone îşi pune pe frunte în loc de coroană
poemele tzone scrise de tzone acum un veac sau două
în regatul tzone poezia tzone ţine în poziţie verticală timpul
în ceasuri pendulă în ceasuri lunete în ceasuri
cu limbile de rocă de lună
în regatul tzone poezia tzone zideşte arcuri de triumf în urma
tuturor devastatoarelor războaie dintre viaţă şi viaţă
dintre viaţă şi moarte dintre moarte şi moarte
în regatul tzone poezia tzone luminează în felinare-catedrale
şi noaptea şi ziua dar mai ales ziua ca să se vadă
şi ziua de foarte departe lumina ei singulară
în regatul tzone poezia tzone roagă statuile să nască pui vii
de statuie şi statuile chiar nasc la vedere pui vii de statuie
în regatul tzone poezia tzone bea deopotrivă poeme pe ape
şi poeme pe vin
în regatul tzone poezia tzone rîde împreună cu socrate
şi înghite whisky de cucută la întrecere cu socrate
în regatul tzone poezia tzone strănută şi strănutul ei răsună
din europa pînă în argentina şi pînă dincolo
şi pînă dincoace de argentina
în regatul tzone poezia tzone şlefuieşte pietre de diamant
cu diametrul cît urechea şi chiar cît şi lira
străvechiului orfeu
în regatul tzone poezia tzone sare ca un copilargintviu
într-un picior din ce în ce mai sus pînă cînd
se loveşte cu creştetul de cer
în regatul tzone poezia tzone şade pe un jilţ ţesut din firele de aur
aduse de poeme lui tzone din împărăţia lui iisus
în regatul tzone poezia tzone îşi şterge de moartea de fiecare zi
şi de moartea de fiecare seară tronul cu batiste imposibile
de mercur
