Antioh Dimitrievici Cantemir - Oda III

 

Nu credeți pre bărbatul cu fața zâmbitoare,

Care pre cer vă jură al său prieteșug,

Fugiți de-a lui cuvinte căci sunt otrăvitoare,

Și vă menesc un jug.

Când inima năuntru i s-ar putea străbate,

Atunce s-ar cunoaște ipocritismul său,

Deși s-arată-n față având simțiri curate,

Dar sufletu-i e rău.

El nu se cârmuiește decât de a sa voie,

Cu orice-ndatorire nu-i intri în favor.

Nu așteptați la dânsul vrun sprijin la nevoie,

Sau vreun ajutor.

De va vedea la altul un lucru ca să-i placă

Înfierbântat de pizmă e-n stare a crăpa,

În vecinic neastâmpăr nu știe cum să facă,

Să-l poată căpăta.

Când poate rău să facă prilejul el pândește,

Și fără de pricină săracul asuprind,

În grea ticăloșie pre oameni îmbrâncește,

Spre a-i vedea pierind.

Cucernici bătrânețe, nici cinstea cuvioasă,

Nici sexul acela gingaș pre el nu mărginesc,

De-a limbii lui viclene iuțeală veninoasă,

Cu toții pătimesc.

Acela numai care norocul îl păzește

De n-are cunoștința-i nu e ținut de rău;

Dumnezeiescul nume acel om nu hulește

Căci n-are Dumnezeu.

Cerescule părinte! Tu cârmuiești zidire

Acea alcătuită cu însăși mâna ta;

De a ipocriziei vicleană plăsmuire

Grăbește-a ne scăpa!

Repede dintre nouri săgeata acea iute

Ce este hotărâtă pentru nelegiuiți,

Și scapă omenirea de fiare neplăcute

De răii ipocriți!

 

traducere Alecu Donici