Nu ies din casă
nici azi, n-am chibzuit destul – bate
un vânt tăios,
mai bine să-mi reevaluez
încă o dată
dimensiunile, potrivit cauzei: înălţime, lungime,
lăţime,
greutate, las compoziţia amestecată, în ea
se găseşte tot
ce e bun şi frumos, rău şi urât, îmi convine
sau nu, depinde
de arderile pe care le am. Ar
trebui să mă
învăţ să câştig învăţătura de minte cu mai multă
uşurinţă şi să
nu fiu stăpânit de pofte, să urăsc
plăcerea şi să
iubesc numai adevărul, să
fiu mărinimos,
nu îndărătnic şi încăpăţânat, să fiu neclintit
în faţa
nedreptăţii, să cred în puterea funcţiilor
organismului meu
şi să iau lucrurile aşa cum sunt. Nimic
biblic, de ce să
nu mă reevaluez din când în
când, trebuie
numai să mă străduiesc mai mult şi să scot la
lumină
prescripţiile şi obiceiurile moştenite,
sau câştigate
de-a lungul vieţii. Ce constat azi? Că oboseala
mă poate face
fericit, ea-mi încetineşte gândirea
şi-mi stinge
războiul personal, încet-încet iau seama că pot
să trăiesc şi
fără să mă mai conduc în amănunt,
că nu dau în
gropi. Probabil că are
grijă de mine
moartea – „purtătoare a forţelor fundamentale
ale naturii”,
cum îi spui tu. Ea mă menţine
pe linia de
plutire, e mult mai înţeleaptă decât mine – asta,
până adorm şi mă
scufund, să am de unde să
ies la
suprafaţă. Nu e nimic deosebit perceptibil senzorial.
Mintea mi-e
răpită de urcuşuri…
Alo, n-o mai
termini? Iar ai luat-o pe arătură,
lasă-ţi
dimensiunile corpului în pace,
mai ieşi şi tu
din casă, fă o plimbare – până să dispari în
aer, distrage-ţi
atenţia de la tine însuţi…
Că sunt variaţii
naturale. Sunt modificări ale ţesutului
creierului. Sunt
diminuări ale încordării.
Dirijări!
Alcătuirea
fizică are atâtea însuşiri care te pot îndepărta
periculos de
tine însuţi, nu te mai concentra
la ea, nu mai
experimenta atât. Simplu: poate suntem numai
nişte accidente
pe planetă,
nereprezentative, de ce ne
dăm atâta
importanţă? Nu e nici o planificare la mijloc, nici
o regulă, ce
regulă? Ce rost are să cercetezi
o întâmplare?
Lasă naibii orice raţionament. Reacţionează
numai la
alarmele tale interioare. Eşti
conectat la un
strămoş necunoscut, care nu ştii ce vrea.
Poate, până la
urmă, nu te vei alege decât cu
un vis. Poate
eşti visul lui.
