Nicolae Tzone - [ceasul bun îmi linge faţa cu limbile lui de pisică leneşă...]
lui gelu iova
ceasul bun îmi linge faţa cu limbile lui de pisică leneşă adormită pe jumătate
ceasul rău mă străpunge cu limbile lui reci şi metalice şi mai presus
de toate insomniace
timpul bun mi se pune dulce ca mierea şi ca laptele sub limbă şi deopotrivă
sub pernă
timpul rău mă îmbracă-n pămîntul lui negru şi aspru de la creştet pînă în tălpi
cînd timpul e rău nu mai am nevoie nici de miere şi nici de lapte dulce
sub limbă sau deasupra de limbă sub pernă în pernă
sau deasupra de pernă
cînd timpul e rău dumnezeu îmi întoarce spatele şi mă părăseşte-n pustiu
cînd timpul e bun iisus îmi întră în casă şi-mi arată rănile lui de pe cînd
zăcuse pe cruce în cuie bătut acum două milenii
cînd timpul e bun pot fericit să port şi papuci de miere şi cămaşă de miere
şi pantofi de lapte şi haină de lapte
cînd timpul e bun nu-ntorc nimănui spatele şi mai cu seamă
nu-mi ascund nimănui faţa
cînd timpul e foarte bun cînd timpul bun e cel mai bun sînt pregătit
să muşte din mine cu drag toate poemele mari
de pe suprafaţa pămîntului
*
sînt tăbliţa de lut pe care poemele de acum cinci mii de ani sînt mai vii
şi mai tulburătoare decît oricînd
sînt vulturul pe care poetul român nichita stănescu l-a privit în ochi
atunci cînd a scris poemele lui despre domnul vultur
sînt tăbliţa de lut pe care fără să mă-ntrebe poemele de acum cinci
mii de ani mi-au scris numele
*
tzone e un nume rar în poezia română tzone e un nume far
în poezia română
tzone nu e tzara tzone nu e naum zis şi gellu nu e luca zis şi gherasim
tzone e stăpînul limbii române tzone este zeul bătrîn al poeziei române
tzone e un butoi cu vin care are în el în loc de vin dinamită
tzone e singurul poet antic care s-a păstrat viu în magma vulcanică
de la poalele muntelui vezuviu
tzone e sicriul capodoperă cu singurele poeme capodoperă ale limbii române
şi-ale literaturii române
tzone e zăpada de pe munţii carpaţi şi de pe himalaya tzone este
pluralitatea munţilor carpaţi şi himalaya în poezia română
tzone nu e tzara nu e eminescu zis şi mihai nu e mazilescu zis şi virgil
tzone ca să nu-l vedeţi voi niciodată dormind doarme în adîncul dunării
într-o ştiucă lungă de o sută de metri şi lată de o sută de metri
şi concomitent în adîncul nilului în burta uriaşă a împăratului
crocodil sau mai poeticeşte spus a faraonului crocodil
tzone nu e vinea tzone nu e păun zis şi paul nu e nici mugur zis şi florin
tzone este singurul cimitir marin doldora de capodopere de pe întinderea
statului român şi de pe întinderea continentului europa
şi de pe întinderea continentului numit america
tzone e singurul călător stelar în viaţă de după venirea răstignirea
şi învierea lui iisus
tzone e singurul poet român care doarme de gît cu poemele lui
deopotrivă pe întinderea văzduhului pămîntean şi pe întinderea
tuturor celorlalte văzduhuri subpămîntene şi suprapămîntene
tzone e ceasul de aur cu ore de aur cu minute de aur şi cu secunde de aur
care ţine în viaţă poezia română
tzone e poetul care se spală pe mîini şi pe faţă numai cu apă de lună
şi care bea ori de cîte ori i se-ntîmplă să moară apă de lună
tzone nu e celan tzone nu e foarţă zis şi şerban nu e popescu zis şi cristian
tzone e un vulcan activ şi foarte periculos pentru limba română de ieri
şi de azi dar mai ales de azi şi de mîine
tzone zi de zi căptuşeşte cu capodopere limba de foc şi limba de carne
din gura de foc şi din gura de carne a limbii române
tzone e numele care nu are nevoie de laudă dreaptă sau strîmbă de gură
românească aproape ori departe de el ca să înflorească
şi să strălucească
tzone e poezia română care creşte înaltă pînă la lună direct de pe străfundul
mării negre
cum creşte iarba verde pe cîmpia română aşa creşte poezia lui tzone
de pe lună pînă pe dedesubtul mării negre
tzone nu e tzara tzone nu e vinea tzone este ţara lui tzara şi a lui vinea
mai degrabă din cer decît de pe pămînt
tzone este poezia supremă din ţara lui tzara şi a lui vinea mai degrabă
din cer decît de pe pămînt
*
iisuse leagă-mă la ochi cu rănile tale şi cu insomniile tale
şi cu decepţiile tale cu privire la fiara din om şi la omul devenit fiară
iisuse apără-mă de pămîntul care cîteodată adoarme în carnea mea
şi în sîngele meu şi doarme dus de parcă zici că-i mort şi că sînt mort
iisuse nu mai vreau în trupul meu carne de pămînt şi sînge de pămînt
iisuse nu mai vreau deloc pămînt în gura mea nici viu şi mai cu seamă mort
iisuse te implor iisuse te rog dă foc o dată pentru totdeauna
la tot pămîntul de pe pămînt să nu mai rămînă pe pămînt
nici urmă de pămînt
21 septembrie 2009 - 19 h 07 min
[eu am fost în ţara fără rost...]
eu am fost în ţara fără rost şi fără adăpost şi unde prostul cel mai prost
chiar e prostul cel mai prost
eu nu am fost niciodată în ţara cu rost în ţara adăpost în ţara fără
nici un prost
eu m-am născut şi voi muri vai mie iisuse vai mie în ţara fără rost
şi fără adăpost şi unde prostul cel mai prost a fost şi va rămîne
veac de veac şi de după veac prostul prost cel mai prost
*
da mi-am luat-o în cap dar în capul meu şi nu în capul altora
de plumb sau de paie sau mai ştiu de ce ori din ce
*
aici nu mai sînt lei aici leii toţi au murit fie înjunghiaţi pe la spate
fie trădaţi fie de inimă rea
aici leii au încărunţit au surzit şi au orbit înainte de vreme de frica omului
aici în ţara mea care nu mai vrea să fie a mea leii toţi au murit
de cuţitul satîrul ori ghioaga ori caninii omului rău şi nedomesticit
21 septembrie 2009 - 19 h 37 min
(din volumul poeme zburătoare)
