Interviu cu Nicolae Tzone - Editorul de poezie este un peşte frumos colorat înotând pe uscat

Ce scopuri principale v-aţi propus când aţi înfiinţat Editura Vinea?
În începutul acesta de vară 2013, se îm­­­plinesc 23 de ani de când am publicat prima cartea cu numele „Vinea“ pe ea. Am avut parte de glorie literară şi edi­to­ria­lă, de putere, la propriu, căci nu erau tocmai puţini poeţii care doreau nea­pă­rat să publice la Vinea, de recunoaştere, volumele apărute fiind distinse cu zeci de premii, dar şi de adversităţi pe care le-am stârnit nefăcând decât ceea ce îmi propusem să fac: să editez poezie, mai în­­­tâi, apoi poezie şi avangardă.
De ce, prin urmare, Vinea? Simplu. Ca şi alţii aflaţi la început de drum, am sim­ţit nevoia să aleg, pentru „calea“ pe care urma să alerg, un „Zeu“ care să-mi fie ală­turi. L-am ales pe Ion Vinea, fon­da­to­rul şi conducătorul Contimporanului, prin­ci­pala revistă a avangardei noastre, şi ale­gerea s-a dovedit mai mult decât no­rocoasă. Nu puţine cărţi le-am gândit şi le-am realizat ca veritabile bijuterii, gân­dind că poate chiar Vinea, sau prietenii săi, Tristan Tzara sau Marcel Iancu, le-ar putea privi şi atinge cu mâna. Dacă ar fi ca prezenţa lor să fie aievea, sunt si­gur că ar zăbovi îndelung asupra căr­ţi­lor pe care i le-am publicat lui Şerban Foarţă (de la Îndreptar-ul practic de chi­cio­lo­gie, la Gazela de Perete sau la recentul ABC D’AIR, scris direct în limba fran­ceză), de pildă, sau Hertei Müller (Im Haarknoten wohnt eine Dame / În coc lo­cu­ieş­te o damă, ediţie în germană şi româ­­nă; traducerea din germană de Nora Iuga), sau lui Andrei Codrescu (Femeia neagră a unui cuib de hoţ, care include, pe lângă textul de bază, şi manuscrisul şi desenele „americanului“ nostru).

Care sunt cele mai dificile aspecte pentru funcţionarea unei edituri pe piaţa de carte din România?
Nu cred că aş risca în vreun fel dacă spun că totul este „dificil“ pentru exis­ten­ţa unei edituri în patrie la noi. Iar dacă mă refer strict la publicarea de poe­zie, lucrurile par a se complica dintr-o dată cu totul. Dacă ar fi să folosesc o me­ta­foră mai largă, încearcă să-ţi închipui un peşte foarte frumos colorat „înotând“ pe uscat. Cam aşa este şi editorul de poe­zie. Ce e trist este tocmai faptul că nu are de ales. Ori învaţă, de fapt reînvaţă zil­nic, să supravieţuiască, ori sucombă. Editorul român de poezie, ca şi poetul român nu trăiesc, ci supravieţuiesc într-o ţară care nu-i merită. Căci în România se pare că nu se găsesc, nici pentru cei mai buni poeţi ai săi, acei 1000 de cum­pă­rători siguri, care ar alcătui zona de si­guranţă a unei existenţe decente în cultură şi prin cultură. Poeticeşte vor­bind, dacă nu se întâmplă o minune, Ro­mâ­nia riscă să devină analfabetă com­plet în privinţa receptării şi a lecturii cărţii de poezie.
Am căutat soluţii în permanenţă şi, chiar şi spre surprinderea mea, am men­ţi­nut „corabia“ pe linia de plutire. Încet, cu răbdare, mi-am alcătuit propria tipo­gra­fie, astfel încât aproape în totalitate să pot tipări propriile cărţi. Apoi am ales, paradoxal, să fac o serie de cărţi cos­tisitoare, cu multă manoperă, precum Albumul Vianu. Numai prin vânzarea aces­tuia mi-am permis însă să public, relativ în linişte, încă 20 de cărţi noi de poezie. Auto-publicitatea în forţă pe Facebook ne-a făcut atractivi aproape ca în vremurile bune. Şi mai sunt şi alte „se­crete“ care au permis la Vinea oa­re­cum un echilibru în plină criză. Nu ne-am prăbuşit, dar am muncit mai mult decât oricând şi iată că a meritat. Editura Vi­nea merge mai departe, deşi publică în genere doar poezie şi avangardă isto­rică.
Nu vreau însă cu nici un chip să în­­ţe­le­geţi că activitatea de editor de poezie este doar şi doar o povară, doar o cor­voa­­dă. Este, în egală măsură, şi prilejul şi privilegiul, care nu-i deloc de ici de colo, să fii prieten-prieten cu Ioan Es. Pop, cu Lucian Vasilescu sau Daniel Bănulescu, cu Mihail Gălăţanu, Saviana Stănescu sau Rodica Draghincescu. E o încântare să ai o relaţie privilegiată cu Şerban Foarţă, cu Miron Kiropol sau cu Gheor­ghe Grigurcu, nu mai departe. Le păs­trez şi le voi păstra totdeauna o amintire foarte luminoasă lui Alexandru Lungu, lui Petre Stoica, Constanţei Buzea...
Şi nu mă sfiesc să spun că, de unii dintre ei, am fost de-a dreptul răsfăţat, prin gesturi care nu se pot uita o viaţă în­­­­treagă. Tot la bucurii trec şi o recu­noaş­­tere oficială, „la zi“, a strădaniilor noastre: atribuirea, Editurii Vinea, a Pre­miului de Excelenţă din partea Târ­gu­lui Internaţional de Carte Gaudeamus, pe anul 2011.

Editura Vinea susţine debutanţii. Nu e un pariu riscant, din punct de vedere fi­nan­ciar?
Ion Vinea, deşi a dorit, în tinereţe, să pu­blice un volum de versuri cu titlul „Moartea de cristal“, nu a făcut-o. Deşi Alexandru Rosetti, celebrul lingvist, dar şi mai celebrul director al Fundaţiilor Re­gale, l-a introdus în manualul de li­te­ra­tură din 1935, marele poet nu îşi strânsese încă poemele risipite prin re­viste într-o carte. Aşa se face că în mo­men­tul înfiinţării editurii, între prio­ri­tăţi, am aşezat o colecţie specială, des­ti­na­tă debuturilor. Am înfiinţat un con­curs de debut cu un juriu profesionist – acesta, mai mulţi ani, a fost girat de Laurenţiu Ulici, de exemplu – şi an de an am acordat Marele Premiu Vinea. Când primeam mai multe volume foarte bune, nu era lăsat nici unul deoparte. Îmi amintesc că, la un moment dat, am atribuit premiul în acelaşi an la trei poete deodată: Diana Geacăr (bună, eu sunt diana şi sunt colega ta de cameră), Oana Cătălina Ninu (Mandala) şi Andra Ro­taru (Într-un pat sub cearşaful alb). Ca dovadă că am procedat bine, toate trei au fost distinse cu Premiul Eminescu, Opera Prima, de la Botoşani. La Vinea au debutat, între alţii, Marius Ianuş (Ma­ni­fest anahist şi alte fracturi“ – aici, chiar pe copertă, apare denumirea generică „Ge­neraţia 2000“), Gelu Vlaşin (Tratat la psihiatrie), Domnica Drumea (Crize), Ruxandra Novac (Ecograffiti), Claudiu Komartin (Păpuşarul şi alte insomnii), Rita Chirian (Sevraj), Teodor Dună (Trenul de treieşunu februarie), T.S. Khasis (Arta scal­pă­rii), Dumitru Bădiţa (Unghii foarte lungi şi cumsecade), Gabi Eftimie (Ochi roşii polaroid), Ofelia Prodan (Elefantul din patul meu), Florin Caragiu (Catacombe totul e viu aici), Andrei Doboş (Mănăştur story), Florin Partene (Reverenţa), Eugen Suman (Arcuri electrice. Formele de sub piele), Cristina Ispas (fetiţa. mixaj pe vinil), Olga Ştefan (Toate ceasurile), Andrei Ruse (Black job), Marius Koncan (Soporia), Adrian Diniş (Poezii odioase de dragoste). Îmi cer scuze faţă de autorii care nu se regăsesc în această rapidă re­ca­pitulare. Vor mai fi, sigur, şi alte pri­le­juri în care îi voi aminti. Este, apoi, o foarte lungă listă cu autorii tineri pu­bli­caţi de noi: Dan Coman, Dan Sociu, Con­stantin Acosmei, Iulian Tănase, Chris Tă­năsescu, Nina Vasile, Adrian Urma­nov, Ştefan Manasia, V. Leac, Cătălin Lazurca, Cosmin Perţa, Radu Vancu, Dumitru Crudu, Răzvan Ţupa, Adrian Ur­manov, Andrei Peniuc, Elena Vlădă­rea­nu, Rareş Moldovan, Şerban Axinte, Iulia Balcanaş, Mihail Vakulovski, Mu­gur Grosu, Sorin Dinco, Tudor Creţu, Daniel D. Marin, Mihai Curtean, deja regretaţii Constantin Virgil Bănescu şi George Vasilievici...
Foloseaţi în întrebarea dv. cuvântul „risc“. Nu este potrivit, chiar dacă fi­nan­ciar a fost vorba de un efort mai mult decât consistent. A fost şi un noroc să fim la locul potrivit, în momentul po­tri­vit şi cu un program clar de susţinere a autorilor din Generaţia 2000. Generaţia 2000 a fost un proiect de anvergură al Editurii Vinea. El a fost anunţat în re­vis­ta editurii, Facla literară, printr-un ar­ticol de fond, Generaţia 2000 Plus şi prin publicarea, sub acest generic, a două grupaje consistente de poeme de către Gelu Vlaşin şi Zvera Ion. Abia apoi am publicat volumul de debut al lui Marius Ianuş, cu menţiunea, cum am mai amin­tit, „Generaţia 2000“. În momentul în care profesorul Marin Mincu publica, în primăvara lui 2003, articolul Există o ge­ne­raţie 2000?, Editura Vinea îşi atinsese deja ţinta. Poeţii care citeau la Cenaclul Euridice erau deja debutaţi de noi sau urmau să debuteze, în mare parte, la noi. Dincolo de chestiunile strict tem­po­ra­re, contribuţia profesorului Marin Mincu, după înfiinţarea Cenaclului Euri­dice, în privinţa promovării şi susţinerii tinerilor autori a fost una excepţională. În fapt, acţiunile conjugate ale Cena­clu­lui Euridice şi ale Editurii Vinea au con­dus, cum era şi firesc, la ceea ce am pu­tea numi „clasicizarea“ generaţiei douămiiste.

De ce credeţi că editurile noastre, cu puţine excepţii, nu par foarte interesate de poe­zia românească? Credeţi că poezia ro­mâ­nească poate fi susţinută prin lecturi publice?
Polirom nu a debutat poeţi în primii săi zece ani de activitate. Dar se revan­şea­ză în prezent, publicând poezie de foar­te bună calitate la Cartea Ro­mâ­neas­că, pe care a preluat-o în custodie. Noua serie a Cărţii Româneşti a început şi cu autori deja impuşi la Vinea. Poli­rom-ul şi-a asumat, însă, absolut meri­tuos, debuturile în proză. La Humanitas cărţile de poezie continuă să fie rarităţi, cele câteva care se publică anual apar­ţi­nând în principal unor autori consacraţi. Este limpede că există şi o constrângere financiară la mijloc, cărţile de poezie fiind greu, dacă nu de-a dreptul im­po­si­bil, de vândut, dar mai degrabă cred că este şi o opţiune netă pentru un pro­gram editorial în care, din capul locului, poezia este privită ca o cenuşăreasă. Aşa se explică de ce activitatea unei edituri precum Vinea, pe acest segment cul­tu­ral, ţinea pur şi simplu de necesitate. Şi ne-am jucat foarte bine rolul, ani întregi la noi apărând mai multe volume de poe­zie decât publicau laolaltă toate celelalte edituri din România.
Cele câteva edituri noi apărute după 2010 nu schimbă cu nimic situaţia de ansamblu, preluându-se un număr din­tre autorii afirmaţi la Vinea şi atrăgân­du-se debutanţi care, inevitabil, ar fi ajuns la Vinea sau la Cartea Româ­neas­­că. În mai multe feluri, ne-au făcut un bine. Pentru că au scăzut presiunea autorilor asupra noastră şi în felul acesta am putut miza suplimentar pe alte colecţii, cum ar fi „Ediţii Definitive“, „Avangarda“ sau „Vinea Internaţional“. Cât despre debutanţi, slavă domnului, am avut ce publica. Chiar în aceste zile am nominalizat câştigătorul Marelui Pre­miu Vinea, la ediţia a 22-a: Raluca Blez­niuc, cu volumul, excepţional în opinia mea, Imnul CioZvârtei. Referitor la suc­ce­sul lecturilor publice retribuite la noi, pe moment aşa ceva ţine de utopie, din păcate. Dar tre­bu­ie neapărat încercat şi perse­ve­rat.

Ce va cuprinde Simpozionul Gherasim Luca, organizat de editura pe care o con­duceţi?
Anul trecut am încheiat un contract cu editura pariziană José Corti, care de­ţi­ne drepturile pentru Gherasim Luca, pen­tru o ediţie de Opere şi încă două vo­lume bibliofile, între care unul va con­ţi­ne Vampirul Pasiv (minune, am descoperit manuscrisul românesc al volumului, până acum crezându-se că el a fost scris în limba franceză), ne-am asumat orga­ni­za­rea Centenarului naşterii acestuia, fiind născut la Bucureşti, pe 13 iulie 1913. Pe lângă Editura Vinea, orga­ni­za­rea este asumată de Institutul pentru Cercetarea Avangardei Româneşti şi Europene, pe care l-am înfiinţat în 1999, de Asociaţia Editorilor din România / Salonul internaţional de carte Bookfest, de Arte 21. Parteneri ne sunt Şcoala Doc­torală a Facultăţii de Litere – Univer­si­tatea Bucureşti; Centrul municipal de cultură „Constantin Brâncuşi“ – Tg. Jiu; Muzeul Literaturii Române – Iaşi; Mu­zeul Naţional de Artă – Cluj; Alexandria Librării – Suceava; Biblioteca judeţeană „Teohari Antonescu“ – Giurgiu.
Este vorba despre un program foarte bogat, care se desfăşoară la Bookfest în zilele de 31 mai, 1 şi 2 iunie şi la Fa­cul­ta­tea de Litere pe 3 iunie. Sunt prevă­zu­te susţinerea a circa 30 de comunicări, ver­nisajul unei expoziţii, proiectarea a 10 filme dedicate avangardei, momente de performance.

La ce lucrează acum poetul Nicolae Tzone?
Zilele acestea am făcut corectura la par­tea ce-mi revine, peste 40 de pagini, din antologia de poezie Născut în 58, coor­donată de Adrian Alui Gheorghe, ce va apărea, pentru Bookfest, la Cartea Româ­neas­că. Va fi un volum masiv, de aproa­pe 500 de pagini, eu fiind alături, pe lângă coordonator, de Ioan Es. Pop, Bogdan Ghiu, Lucian Vasilescu, Liviu Geor­gescu, Vasile Gârneţ, Varujan Vos­ga­nian, Radu Voinescu. Prefaţa o sem­nează Vasile Spiridon, născut şi el în 1958.
În curs de apariţie este un volum de poeme pe care l-am scris împreună cu Mi­hail Gălăţanu, Cioplitorii de măşti. Ilustraţia este de Murivale.
După Bookfest, urmează să mă întâl­nesc cu Suzana Fântânariu, de la Timi­şoa­ra, care va face desenele la noul meu volum de versuri, Poeme zburătoare. Va fi o carte, grafic vorbind, foarte spectacu­loa­să, pentru că se va tipări pe formatul neuzual A3, şi va conţine, pe lângă ilus­tra­ţie, şi manuscrisele cărţii.

Cum se distribuie şi câte exemplare scoa­te editura din aceste cărţi de poezie? A pier­dut sau nu editura poeţi din cauza distri­buţiei?
Suntem liniştiţi şi extrem de senini în privinţa distribuţiei cărţilor noastre. Con­tractul de parteneriat cu Alexandria Librării ne permite trimiterea în reţea din prima clipă a volumelor în treizeci de locuri deodată, de la Rădăuţi, Su­cea­va, Bacău, să zicem, la Buzău, Sibiu ori Deva. Cu librăriile Cărtureşti avem o relaţie ce ţine deja de mai mulţi ani. În momentul de faţă am căzut de acord în privinţa colaborării şi cu reţeaua Li­bra­rium, care are librării splendide deschise la Cluj, Iaşi, Timişoara şi Bucureşti. Cărţi avem – tirajele le stabilim în funcţie, fireşte, de numele, de importanţa auto­ru­lui, între 300-500 şi 1000 de exemplare, librării avem, rămâne numai să se ho­tă­rască să se trezească din prelungita lor letargie cumpărătorii de carte de poezie. Căci prezenţa unei cărţi de poeme în li­bră­rie nu înseamnă automat şi vânzarea ei. De asemenea, primim zilnic cereri de carte direct prin Internet. Apoi, la fie­ca­re lansare de carte nouă facem stand, practic, cu o mare parte dintre volumele edi­tate mai înainte. Dacă adăugăm şi prezenţa, ediţie de ediţie, la marile târ­guri de carte, pot spune că avem su­fi­cien­tă vizibilitate. O intrare simplă pe Facebook la Editura Vinea va fi fiind mai mult decât edificatoare.
Nu aveam, aşadar, cum să pierdem vreun poet din cauza, vezi Doamne, a... dis­tribuţiei. Dimpotrivă, la nu puţine cărţi am realizat, în urma tirajelor pri­me epuizate, ediţia a doua, autorii fiind mai mult decât mulţumiţi. Autorii sunt vii, pot fi întrebaţi. Pe urmă, sunt poeţi care au publicat consecutiv şi 3-4-5 cărţi la noi. Îi numesc, repede, pe Şerban Foarţă sau pe Constantin Abăluţă. Fi­reş­te că în acest timp au publicat volume şi în altă parte, la Humanitas, la Brumar, la Cartea Românească sau la Charmides. E firesc. An de an revin autori pe care
i-am publicat în anii ’90 sau vin autori noi de calibru: Sebastian Reichmann, Dinu Flămând, Miron Kiropol, Rodica Dra­ghincescu etc. Nu am conflicte cu au­tori care au publicat la Vinea. Dacă aveţi cunoştinţă măcar de unul, spuneţi-mi-l şi mie. Ştiu că unora, care nici nu de­­păşeşc ca număr două degete de la o mână, orice succes al Editurii Vinea le pro­voacă insomnii groaznice. În ce mă pri­veşte, eu doresc succes tuturor care pu­blică poezie în România, editori şi au­tori.

Interviu cu Nicolae Tzone, directorul Editurii Vinea, realizate de Mădălina Şchiopu
Bucurestiul Cultural, nr. 124