Nicolae Tzone - [voi scrie repede din ce în ce mai repede…]

domnului Mihai Şora

voi scrie repede apoi voi bea şi voi mânca ceea ce am scris
pînă la ultima silabă de sânge de fier şi de apă
voi scrie din ce în ce mai repede poate aşa voi înnebuni
cu mult mai târziu sau poate niciodată
voi scrie pe tot ce se vede şi deopotrivă voi scrie cu o viteză uluitoare
pe ceea nu se vede
trebuie fără modestie să vă spun o dată în plus că eu văd
ceea ce îndeobşte nu se vede de către pămînteni
şi uneori nici chiar de nepămînteni
uite-l pe eminescu tânăr trecând dintr-o librărie în alta prin centrul vienei
uite-l pe rimbaud cum scrie în transă pagină după pagină
la un anotimp în infern
uite-l pe baudelaire chiar în timp ce-şi trece prin păr câţiva stropi
de vopsea de culoare albastră
uite-l pe mihai şora cum îi şopteşte la ureche ceva ce nimeni
nu aude în afară de mine lui fundoianu
sunt la paris şi sena le trece pe sub pleoape ca o soră bună
ca o mireasă superbă a timpului şi a netimpului
mihai şora zâmbeşte fundoianu zâmbeşte ce mai e pe la bucureşti
pe la paris ce mai este
mireasa timpului şi a netimpului îşi vede de ale ei mireasa timpului
şi a netimpului aude împreună cu mine cuvintele toate care se spun

voi scrie repede apoi voi bea şi voi mânca ceea ce am scris
pînă la ultima silabă de sânge de fier şi de apă
voi scrie pe tot ce se vede şi deopotrivă voi scrie cu o viteză uluitoare
pe ceea ce nu se vede

*

stau cu spatele lipit de spatele pietrei care seamănă din ce în ce
mai mult cu un iaz limpede şi răcoros
din cînd în cînd dau cu apa limpede şi răcoroasă în piatră
şi piatra face la suprafaţă cercuri fără de număr
cînd seara vine mă scufund în piatră ca în apă şi merg
pe dedesubtul pietrei cu ochii deschişi
dimineaţa mă spăl pe obraji cu piatră pînă şterg de pe ei
orice urmă de noapte
ies surîzînd din piatră şi piatra se scurge de pe mine limpede
şi răcoroasă ca stropii de apă pe apă
dacă vreau pot să alerg cum alergam în copilărie prin iarbă
fără să obosesc vreodată
prin piatră dacă vreau pot să alerg de asemenea cum alergam
în copilărie prin iarbă fără să obosesc niciodată

*

mihai şora venea dinspre universitate spre dîmboviţa alături
de mircea eliade
bucureştii zumzăiau de lumini vii mireasa timpului şi a netimpului
trecea de pe strada pe care erau pe strada unde urmau să ajungă
mihai şora ţinea în mâna dreaptă o carte de mircea eliade
proaspăt ivită de sub tipar
păşeau dinspre universitate spre dîmboviţa din timp în timp
mireasa timpului şi a netimpului se oprea în loc să-i privească