Grigore Alexandrescu - Dreptatea leului

 

Leul, de multă vreme, rîdicase oștire,

Să se bată cu riga ce se numea Pardos;

Căci era între dînșii o veche prigonire,

Și gîlcevire mare, pentru un mic folos.

        Vrea, adică, să știe

        Cui mai mult se cuvine

        Să ție pentru sine

        Un petec de cîmpie

Și un colț de pădure, de tot nensemnător,

Ce despărțea ținutul și staturile lor

Acum sînge mult curse, și multe luni trecură,

        Făr-a se putea ști

        Cine va birui.

        Elefantul năsos,

        Și bivolul pieptos,

        Cu lupul coadă-lungă

        Multe izbînzi făcură.

Fieșcare tulpină era plină de sînge.

Ici se vedea un taur jumătate mîncat;

Lîngă el un tovarăș ce zbiară și îl plînge;

Colo, un porc sălbatec fără două picioare;

Și mai la vale, vulpea se tăvălește, moare,

Oftînd după curcanii ce încă i-au scăpat!

Iar mai vrednic de jale era viteazul urs,

De două coarne groase în inimă pătruns.

Leul, văzînd că lupta nu se mai isprăvește,

Trimise la maimuță, vestită vrăjitoare,

Ce spun că știa multe, și că proorocea

Întîmplările toate, după ce se trecea;

Trimise, zic, la dînsa să-i facă întrebare,

Cum poate să ajungă sfîrșitul ce dorește.

Ea se puse pe gînduri, tuși, apoi răspunse,

Rozînd cu mulțumire darurile aduse:

„Ca să poată-mpăratu lesne să biruiască,

        Trebuie să jertfească

Pe acel ce în oaste e decît toți mai tare,

Mai vestit în războaie, mai vrednic și mai mare.“

Auzind astea leul strînse a sa oștire:

„Lighioanelor! zise, viu să vă dau de știre

Că astăzi din noi unul trebuie să murim:

Așa va proorocul. Rămîne-acum să știm

        Cine este mai tare.

Cît pentru mine unul, cum vreți… dar mi se pare

Că nu prea sînt puternic, căci pătimesc de tuse.“

Vulpea era aproape: „Ce-are a face! răspunse,

        Înălțimea ta ești

        Oricît de slab poftești.“

        — „Dar și puterea noastră

        E îndestul de proastă“,

Strigară tigrii, urșii, și cu un cuvînt toate

Lighioanele-acelea ce erau mai colțate.

„Nu rămîne-ndoială“, le răspunse-mpăratul.

Iepurile, sărmanu — crez că-l trăgea păcatul,

        Sau păcate mai multe

        De moșii lui făcute —

Veni să-și dea părerea. Dar toți, cît îl zăriră,

        Asupră-i năvăliră.

„Ia vedeți-l! strigară. Cu bună-ncredințare

        El este cel mai tare!

S-ascundea urecheatul, și nu-i plăcea să moară

Ca să ne facă nouă biruința ușoară!

Pe el, copii! Luați-l: el are să-mplinească

Ce ne-a zis proorocul din porunca cerească!“

        Cîinii atunci săriră

        Și-n grab ți-l jupuiră.

Se află vreo țară, unde l-așa-ntîmplare

Să se jertfească leul? Nici una, mi se pare.

Nu știu cum se urmează, nu pricep cum se poate,

Dar văz că cei puternici oriunde au dreptate.

 

(Ed. 1842)