Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Liviu Ioan Stoiciu - Nicio fericire nu-l mai atinge

 
În această mireasmă divină.
Nimic distilat la maximum, miros de fructe stricate: invidie,
frustrare, mândrie rănită, atât se mai vede
din butoiul lui – nici un mister, funcţia focului interior
îl arde, nu-i mai dă lumină. De fapt, nimicul
nu există. Nicio fericire nu-l mai atinge, nicio linişte, nu
mai acumulează forţe pentru o viaţă nouă.
Nu e decât o creatură căreia i-a mai rămas doar moartea,
apreciată ca o binecuvântare. Nu crede
în existenţa vieţii de dincolo, n-are atâta imaginaţie. E
neajutorat şi cu mâinile goale, s-a
predat, nu-l mai ajută cu nimic faptul că e o persoană
raţională. E profund mâhnit că n-a putut
face mai mult, că nu i s-a dat decât un pic din ceea ce alţii
au risipit sau au aruncat la gunoi. Nu s-a
putut concentra destul, n-a dat de gustul virtuţii. A fost
ţinut la suprafaţă, destinul l-a îngropat
într-o continuă depresie… Toată viaţa n-a făcut decât să
interpreteze ceea ce simte – şi a greşit
mai mult, n-a fost pe drumul cel bun, a jucat numai un rol
pe care nu l-a controlat până la capăt, l-a pierdut
pe drum. Degeaba s-a împotrivit lui însuşi, de la un moment
dat, când a înţeles ce e în spatele sentimentelor
pozitive, pline de compasiune şi bunăvoinţă, era prea târziu,
învăţăturile trecuseră pe lângă el, nu fuseseră
asimilate, rămăseseră neînţelese. S-a resemnat: că el nu face
parte dintre cei ce pot transforma veninul
în leac şi că nici o lege a universului nu poate schimba
aspectele negative ale vieţii lui. Nu-şi
mai doreşte nimic. Aşa că se mulţumeşte cu suferinţa, din
care extrage, din când în când, „câte
o picătură de esenţă” – nu ştie exact ce e, la ce foloseşte,
poate are legătură cu viitorul, poate cu
sufletul, poate cu Dumnezeu, poate cu dracul sau cu moartea,
sau cu toate la un loc şi cu altele
asemenea lor, amestecate, sau cu niciuna. E o dereglare a tot
ce ţine de capacitatea de decizie, de gândire şi
memorie. S-a deschis un gol în urma lui. Emite lumini slabe,
pâlpâie. E prizonier al
unui ciclu care e pe cale să se încheie,
simte impulsul să evadeze, dar toate gândurile se dovedesc
a fi deşarte. Are vibraţii inferioare.