Paul Celan - Azi noapte

Din pomii sădiţi de amurg în odăile noastre incendiate
vom desprinde încet porumbeii de sticlă, frunzişul de-a pururi
foşnind, ne vor creşte pe umeri şi braţe, şi nu va fi vânt,
ci o baltă de umbre va fi, în care nu prinzi rădăcină,
un lac îngheţat, în care-şi dispută coroana de solzi înecaţii,
iar viaţa e barcă la mal, părăsită de vâsle.
Un glas va veni dinspre flăcări spre noi să-şi păteze cu sânge argintul,
s-anunţe, întors în incendiu:
Nu eu, ci ei singuri ştiu ora!
Şi-atunci vor porni din pustiu să-şi deşerte nisipul în preajmă-ţi:
să fie şi munţi împrejur, să rămânem în
Valea
Tristeţii -
şi tu vei desprinde încet porumbeii de sticlă, arar, câte unul,
iar când vor plesni în văzduh, vei vorbi în neştire cu mine.